Trump spune că americanii învaţă să trăiască cu Covid, aşa cum au învăţat să trăiască cu gripa. Facebook şi Twitter au luat măsuri împotriva postărilor

Trump spune că americanii învaţă să trăiască cu Covid, aşa cum au învăţat să trăiască cu gripa. Facebook şi Twitter au luat măsuri împotriva postărilor

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că americanii învaţă să trăiască cu Covid-19, aşa cum au învăţat să trăiască cu gripa.

Trump a făcut afirmaţia la o zi după ce a revenit din spital la Casa Albă, unde primeşte tratament intens pentru coronavirus, inaccesibil pentru majoritatea oamenilor, transmite Reuters.

”Mulţi oameni mor în fiecare an din cauza gripei, uneori peste 100.000, în pofida vaccinului. Închidem ţara? Nu, am învăţat să trăim cu ea, la fel cum învăţăm să trăim cu Covid, pentru majoritatea populaţiilor mult mai puţin letal!!!”, a scris Trump pe Twitter.

ADVERTISING

Preşedintele republican, care candidează împotriva democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, a minimizat în repetate rânduri această boală, despre care se ştie că a omorât peste 1 milion de oameni la nivel mondial, el promiţând că va readuce milioanele de locuri de muncă pierdute în SUA din cauza carantinei.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Facebook şi Twitter au luat măsuri

Facebook şi Twitter au luat măsuri împotriva postărilor lui Trump, pentru încălcarea regulilor împotriva dezinformării legate de nou coronavirus prin sugerarea că boala Covid-19 este la fel ca gripa.

Facebook a şters postarea, dar nu înainte să fi fost distribuită de aproximativ 26.000 de ori, potrivit datelor CrowdTangle, sistemul de măsurare al companiei.

”Eliminăm informaţiile incorecte legate de severitatea Covid-19”, a declarat un purtător de cuvânt a Facebook.

ADVERTISING

Cea mai mare companie de socializare din lume, care exceptează politicienii de programul de verificare a informaţiilor, ia rareori măsuri împotriva postărilor preşedintelui american.

Twitter a dezactivat marţi repostările unui tweet similar al lui Trump şi a adăugat o etichetă de avertizare în care afirmă că tweetul respectiv încalcă regulile referitoare la ”răspândirea de informaţii înşelătoare şi posibil dăunătoare legate de Covid-19”, dar că ar putea fi în interesul public ca postarea să rămână vizibilă.

În sezonul de gripă 2019-2020, gripa a fost asociată cu 22.000 de decese în Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

De la primul caz de coronavirus înregistrat în Statele Unite la începutul cestui an, peste 210.000 de oameni au murit în această ţară, cel mai mare bilanţ din lume.

Luni, Trump le-a spus americanilor ”să iasă” şi să nu se teamă de Covid-19. Preşedintele a revenit luni la Casa Albă după trei zile de spitalizare în care a fost tratat pentru infecţia cu noul coronavirus.

Facebook a şters prima oară o postare a preşedintelui Trump în luna august. Postarea includea un video în care preşedintele afirma în mod fals că copiii sunt ”aproape imuni” la Covid-19.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇