Traficul este deviat pe Autostrada București-Pitești. O dubă care transporta ulei uzat s-a răsturnat

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Traficul este deviat joi după-amiaza pe Autostrada București-Pitești, după ce o dubă care transporta ulei uzat s-a răsturnat. Două persoane au fost rănite în urma accidentului.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, circulația este întreruptă pe Autostrada A1 pe sensul București către Pitești, între kilometrii 70 și 73, în zona localității Petrești, județul Dâmbovița.

Traficul se desfășoară deviat între cele două noduri rutiere, respectiv kilometrul 70 - DN 61 Gherghești – DJ 702F Ionești – A1 (kilometrul 73).

ADVERTISING

ISU Dâmbovița a anunțat că a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.

La locul accidentului, salvatorii au identificat două victime care se aflau într-un autovehicul care transporta ulei uzat.

„Dintre victime, una este în stare gravă, conștientă, cu traumatisme la nivelul coloanei cervicale, pentru aceasta fiind solicitată intervenția elicopterului SMURD”, a transmis ISU Dâmbovița.

De asemenea, pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului având în vedere scurgerile de lichide combustibile de pe carosabil.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇