Tot mai mulți jurnaliști ajung în închisoare din cauza investigațiilor privind coronavirusul

Tot mai mulți jurnaliști ajung în închisoare din cauza investigațiilor privind coronavirusul

„Reporteri Fără Frontiere” prezintă bilanțul: în prezent, la nivel mondial, 387 de lucrători din mass-media se află în spatele gratiilor. Situația s-a înrăutățit și din cauza COVID-19.

„Numărul foarte mare de jurnaliști aflați la închisoare în lumea întreagă evidențiază cât se poate de clar pericolele actuale la adresa libertății presei”, spune președinta filialei germane a „Reporteri Fără Frontiere” (RFF), Katja Gloger.

Prea multe guverne au reacționat la proteste, abuzuri sau crize precum cea declanșată de pandemia de COVID-19 cu represalii împotriva "celor care au transmis veștile proaste", a adăugat ea la prezentarea bilanțului anual al RFF.

Potrivit acestuia, la 1 decembrie 2020, se aflau în spatele gratiilor 387 de lucrători din mass-media.

A fost dată publicității deocamdată doar prima parte a raportului - cea privind jurnaliștii întemnițați, răpiți și dispăruți.

ADVERTISING

La începutul lui 2021, va fi publicată și a doua parte a bilanțului - cea privind jurnaliștii uciși în 2020.

"În spatele fiecărui caz este soarta unui om amenințat de procese penale, privare de libertate pe termen lung și abuzuri, pentru că nu a cedat cenzurii și represiunilor", spune Gloger.

Relatări critice despre criza coronavirus, cu urmări drastice

Colega ei de la RFF Sylvie Ahrens-Urbane vine cu exemple concrete din Africa.

Cunoscutul jurnalist de investigație Hopewell Chin'ono din Zimbabwe a cercetat acuzațiile aduse guvernului din țara sa privind cumpărarea la suprapreț a unor medicamente pentru COVID-19.

"El a fost luat pe sus brutal din casa sa și aruncat în temniță." A petrecut acolo o lună și jumătate, eliberarea sa pe cauțiune a fost tot mereu respinsă.

La închisoare se află în continuare jurnalistul din Rwanda Dieudonné Niyonsenga.

ADVERTISING

El este directorul televiziunii online "Ishema" și este acuzat că nu a respectat regulile anti-coronavirus impuse în țara sa.

El ar fi fost arestat deja în aprilie, potrivit informațiilor deținute de "Reporteri Fără Frontiere", după ce relatase despre efectele regulilor impuse de stat asupra vieții publice.

În ochii guvernului rwandez ar fi fost foarte deranjante probabil bănuielile lui Niyonsenga, potrivit cărora soldații ar fi folosit mijloace violente de impunere a interdicțiilor de părăsire a locuințelor.    

Cei mai mulți jurnaliști închiși se află în China

Aceste cazuri din Africa ar confirma un trend global, crede RFF. Chiar dacă Africa a fost afectată mai târziu de urmările pandemiei decât Asia și Europa: "Vedem că și acolo atacurile asupra libertății presei au sporit odată cu extinderea epidemiei de coronavirus", spune Ahrens-Urbane.

ADVERTISING

În timp ce epidemia a avansat rapid, între 15 martie și 15 mai au fost trimiși la închisoare de trei ori mai mulți jurnaliști decât în perioada similară a anului trecut. În total, până la finalul lui noiembrie au fost închiși 40 de jurnaliști "din cauza relatărilor lor privind pandemia".

La o privire pe harta lumii, Egiptul este țara africană cu cei mai mulți jurnaliști întemnițați (30). Pe locul întâi la nivel mondial rămâne însă China (117).

Totalul de 387 la nivel mondial este doar cu doi mai scăzut decât în anul record 2019.

Tot mai des ajung în spatele gratiilor femei din cauza activității lor jurnalistice. Actual sunt 42 de jurnaliste în închisoare, cu 35% mai multe decât în 2019. În Belarus și Iran sunt câte patru jurnaliste închise.

Cel mai cunoscut deținut din Europa: fondatorul Wikileaks, Julian Assange

"Fără milă" s-a dovedit în ultimul an mai ales guvernul din Belarus față de toate relatările jurnalistice.

De la alegerile prezidențiale din 9 august, "Reporteri Fără Frontiere" a înregistrat cel puțin 370 de jurnaliști arestați.

Aceștia relataseră despre protestele regulate de după realegerea controversată a președintelui Alexander Lukașenko. În majoritatea cazurilor, relatările au fost urmate de scurte perioade de arest.

Între timp însă, în Belarus ar avea loc și primele procese penale împotriva unor jurnaliști, procese care "s-ar putea sfârși cu pedepse cu închisoarea pe termen lung" pentru jurnaliștii inculpați.

În Europa, cel mai cunoscut deținut din media este fondatorul Wikileaks Julian Assange.

Acesta se află în închisoarea britanică de mare securitate Belmarsh, unde așteaptă decizia privind extrădarea sa în SUA, un demers criticat pe plan internațional.

Verdictul ar urma să fie pronunțat la începutul lui ianuarie.

În actualul raport al "Reporteri Fără Frontiere" se arată că, în timpul pandemiei de coronavirus, condițiile sale de detenție s-ar fi "înrăutățit considerabil".

Riscul de infectare și consecințele izolării ar reprezenta "din cauza sănătății psihice și fizice foarte precare a lui Assange amenințări serioase la adresa vieții sale". 

54 de jurnaliști răpiți și patru dispăruți

RFF se declară extrem de îngrijorată de situația jurnaliștilor răpiți și dispăruți. În Africa, unde în 2019 niciun jurnalist nu era dat dispărut, sunt doi în prezent, conform informațiilor prezentate de Sylvie Ahrens-Urbane.

Este vorba de o persoană din Mozambik și de una din Congo, despre care nu se știe nici azi "cine i-a răpit, dacă se mai află în viață și unde sunt în acest moment".

Nu se știe nimic nici despre situația unei reportere din Peru și a unui reporter din Irak.

În mâinile răpitorilor s-ar afla acum 54 de jurnaliști, în trei țări afectate de războaie: Siria, Irak, Yemen.

"Reporteri Fără Frontiere" se angajează pe multe niveluri pentru eliberarea jurnaliștilor întemnițați, răpiți și dispăruți.

În cazul bloggerului iranian Ruhollah Sam, speranța într-un deznodământ fericit nu s-a confirmat din păcate: bărbatul a fost executat sâmbătă în Iran.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇