TAROM a anulat un zbor București-Iași și retur, că nu avea avion disponibil. Horia Brenciu, printre pasagerii rămași pe jos

TAROM a anulat un zbor București-Iași și retur, că nu avea avion disponibil. Horia Brenciu, printre pasagerii rămași pe jos
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O cursă aeriană TAROM Bucureşti-Iaşi, tur-retur, a fost anulată luni dimineaţă, din lipsa unei aeronave disponibile.

Printre pasagerii care urmau să plece de la Iaşi către Bucureşti s-a numărat şi artistul Horia Brenciu.

Zborul programat să ajungă la Iaşi la ora 08:50 a fost anulat, astfel că şi cursa retur care urma să decoleze la 09:15 de la Iaşi către Capitală nu a mai plecat.

Potrivit conducerii Aeroportului Iaşi, TAROM a explicat că ar fi vorba despre lipsa unei aeronave care să efectueze acest zbor.

ADVERTISING

Printre pasagerii care aşteptau pe aeroportul din Iaşi s-a numărat şi artistul Horia Brenciu, care a susţinut un concert duminică seară în oraş.

“Zborul TAROM de la Iaşi, din dimineaţa asta, s-a anulat. După ce am străbătut ţara, în lung şi-n lat, la propriu şi mă pregăteam să mă întorc acasă, o veste mai “superbă” ca asta nu se putea. Toate planurile de azi s-au evaporat…

Aş putea interpreta că destinul a vrut să mai stau “puţin” la Iaşi. O să beau cafele, o să mă plimb prin oraşul cu şapte coline şi o să postez tot ce-am făcut în cele patru concerte pe care le-am avut zilele astea!“, a scris Brenciu, pe Facebook.

ADVERTISING

În ultimele zile, mai multe zboruri TAROM Iaşi-Bucureşti au avut întârzieri.

Vineri seară, zborul Iaşi-Bucureşti, cu care s-a deplasat echipa Politehnica Iaşi pentru partida de sâmbătă cu FCSB, a plecat de pe aeroportul din Iaşi cu o întârziere de peste trei ore. Fotbaliştii ieşeni au ajuns în Capitală după miezul nopţii.

În unele situații, compania aeriană de stat a anulat zboruri, iar altele au fost operate cu întârzieri notabile.

BoardingPass scrie că, în noaptea dintre 18 și 19 august 2024, TAROM a comasat zborurile București - Timișoara și Timișoara - București cu zborurile București - Baia Mare și Baia Mare - București.

ADVERTISING

Astfel, Boeingul 737-800NG înmatriculat YR-BGK zboară în 18 și 19 august 2024 pe ruta București - Baia Mare - Timișoara - Baia Mare - București.

Din flota de 18 avioane operate de TAROM, doar 12 sunt active (patru din șase avioane ATR 72, unul din patru Airbus-uri A318, trei din patru Boeing-uri 737-700NG și patru din patru Boeing-uri 737-800NG).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇