Statul Islamic le cere adepţilor să atace occidentali şi conducte petroliere în Arabia Saudită

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un purtător de cuvânt al Statului Islamic (SI) le-a cerut adepţilor grupării jihadiste să atace occidentali, conducte petroliere şi infrastructură economică în Arabia Saudită.

‘Ţintele sunt numeroase … Începeţi prin a lovi şi distruge conducte de petrol, fabrici şi instalaţii care sunt surse (de venit) ale guvernului tiran’, a afirmat purtătorul de cuvânt Abu Hamza al-Muhajir, într-un discurs înregistrat pe canalul de Telegram al grupării jihadiste.

Purtătorul de cuvânt a spus că regatul saudit a sprijinit normalizarea relaţiilor cu Israel deschizându-şi spaţiul aerian pentru zboruri israeliene către state vecine din Golf.

ADVERTISING

Ameninţările intervin într-un moment în care Bahreinul s-a alăturat Emiratelor Arabe Unite în ce priveşte normalizarea relaţiilor cu Israel.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol şi pe teritoriul căreia se află locurile sfinte ale islamului, a subliniat necesitatea intensificării eforturilor spre a se ajunge la un acord de pace durabil şi sustenabil între palestinieni şi israelieni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇