Se schimbă regulile pentru înmormântarea celor morţi cu Covid

Se schimbă regulile pentru înmormântarea celor morţi cu Covid

Pacienții care mor cu Covid-19 pot fi îmbrăcați de rude, chiar dacă vor fi înmormântați tot în sicrie sigilate, iar familiile și preoții vor avea acces în spitale la bolnavii în stare gravă.

Până acum, oamenii care mureau infectați de Covid și cărora li se făceau autopsii erau băgați dezbrăcați în saci de plastic și puși în sicrie, care erau sigilate.

Această procedură, care se aplică din aprilie 2020, va fi schimbată, iar modificările vor intra în vigoare în zilele următoare, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, într-o discuție cu presa. El a spus că va semna vineri ordinul de ministru de modificare a procedurilor și, cel târziu luni, va fi publicat în Monitorul Oficial.

ADVERTISING

Potrivit lui Voiculescu, ordinul va prevede că:

  • pe perioada internării în unitatea sanitară pacientul internat cu COVID-19 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către cleric a tuturor măsurilor sanitare care se impun.
  • persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători și va beneficia de ritual de înhumare/incinerare a cultului de care aparține.
  • ritualul de înhumare/incinerare se va face cu sicriul sigilat cu respectarea voinței familiei și a tuturor normelor prevăzute de lege.
  • vor fi impuse măsuri de siguranță suplimentare.
ADVERTISING

Modificările au fost făcute în urma unor discuții care au avut loc joi între Vlad Voiculescu și reprezentanți ai cultelor.

”Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâine, va fi semnat. Va conţine toate modificările cerute de reprezentanţii cultelor, va contine modificări pe care Ministerul Sănătății le consideră necesare, vorbim de măsuri de protecţie. (…) Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului”, a spus Vlad Voiculescu.

Gafă de proporții a ministrului Sănătății

În conferința de presă, Vlad Voiculescu a susținut că nici până acum nu exista o prevedere legală care să interzică îmbrăcarea persoanelor decedate cu Covid și chiar a acuzat că ar fi vorba de un abuz generat de o lipsă de bun simț.

ADVERTISING

„Regula, dacă nu s-a respectat undeva este din pricina unei lipse de bun simț elementar”, a spus Voiculescu.

După care, ministrul Sănătății și-a dat seama de gafa făcută și a revenit cu precizări, pe Facebook: ”Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație parțial greșită în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, o parte a celor decedați - și anume cei autopsiați (!) - conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 ' se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.' Majoritatea covârșitoare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2 nu au fost autopsiate. Este de altfel o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi!”.

În ultimele zile, în media au fost ample dezbateri pe subiectul restricțiilor la înmormântarea persoanelor decedate cu Covid, mai ales după decesul unor artiști. În urma acestor dezbateri, cu accente virulente la adresa autorităților, s-a pus în discuție relaxarea restricțiilor.

Primul care a vorbit despre modificarea restricțiilor la înmormântări a fost secretarul de stat Raed Arafat.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇