Scrisoare deschisă. Mii de israelieni cer comunității internaționale să-i salveze de ei înșiși

Scrisoare deschisă. Mii de israelieni cer comunității internaționale să-i salveze de ei înșiși
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai mult de 2.400 de israelieni au semnat o scrisoare, publicată în 11 limbi, prin care cer comunității internaționale să-i salveze de ei înșiși. De statul israelian, de fapt.

The Guardian transmite că în această scrisoare israelienii solicită să fie folosite „toate sancțiunile posibile” împotriva statului lor.

Iată textul integral al scrisorii:

"Noi, cetățenii israelieni rezidenți în Israel și în străinătate, facem apel la comunitatea internațională - ONU și instituțiile sale, Statele Unite, Uniunea Europeană, Liga Statelor Arabe și toate statele din întreaga lume - să intervină imediat și să pună în aplicare orice posibilă sancțiune pentru obținerea unei încetări imediate a focului între Israel și vecinii săi, pentru viitorul ambelor popoare din Israel și Palestina și al popoarelor din regiune și pentru drepturile lor la securitate și viață.

ADVERTISING

Mulți dintre noi suntem demult activiști împotriva ocupației, pentru pace și existență reciprocă pe acest pământ.

Suntem motivați de dragostea noastră pentru pământ și pentru locuitorii săi și ne preocupă viitorul lor.

Am fost îngroziți de crimele de război comise de Hamas și alte organizații pe 7 octombrie și suntem îngroziți de nenumăratele crime de război pe care le comite Israelul.

Din păcate, majoritatea israelienilor susțin continuarea războiului și a masacrelor, iar o schimbare din interior nu este fezabilă în prezent.

ADVERTISING

Statul Israel este pe o cale sinucigașă și seamănă distrugere și devastare, care cresc pe zi ce trece.

Guvernul Israelului și-a abandonat cetățenii care sunt ostatici (și i-a ucis pe unii), i-a neglijat pe locuitorii din sudul și nordul Israelului și nu îi pasă de soarta și viitorul tuturor cetățenilor săi.

Cetăţenii palestinieni ai Israelului sunt persecutaţi de autorităţile statului şi de publicul larg.

Considerăm că represiunea, intimidarea și persecuția politică îi împiedică pe mulți dintre cei care ne împărtășesc opiniile să se alăture acestui apel.

ADVERTISING

Fiecare zi care trece îndepărtează orice posibil orizont pentru un acord regional și reconciliere, un viitor în care israelienii pot trăi cu siguranță în acest loc.

Pentru ca aşa ceva să se întâmple va fi nevoie de un proces îndelungat, dar masacrele și distrugerea constante trebuie oprite imediat!

Lipsa unei presiuni internaționale adevărate, continuarea livrărilor de arme către Israel, parteneriatele economice și de securitate și colaborările științifice și culturale îi fac pe majoritatea israelienilor să creadă că politicile Israelului se bucură de sprijin internațional.

Liderii multor țări fac declarații repetate despre oroarea pe care o simt și denunță verbal operațiunile Israelului, dar aceste condamnări nu sunt susținute de acțiuni concrete.

Suntem sătui de cuvinte și declarații goale.

Vă rugăm, pentru viitorul nostru și al tuturor locuitorilor din Israel și din regiune, să ne salvați de noi înșine și să puneți presiune reală asupra Israelului pentru o încetare imediată a focului".

Peste 2.400 de cetățeni israelieni au semnat deja această scrisoare. Lista completă a semnatarilor poate fi văzută AICI.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇