Invazia israeliană din Liban din 1982 care s-a transformat într-o lungă ocupație israeliană a început tot cu o misiune militară împotriva militanților. Iar acum Statele Unite sunt puse într-o postură stânjenitoare.
Israelul a prezentat incursiunea din sudul Libanului ca pe o misiune rapidă împotriva Hezbollah, dar există pericolul ca această operațiune să se transforme într-o invazie prelungită, așa cum s-a mai întâmplat până acum, scrie Politico.
De data aceasta, Israelul se bazează pe faptul că miliția șiită sprijinită de Iran este atât de lovită și de demoralizată după eliminarea liderului său, Hassan Nasrallah, încât forțele sale sunt dezorganizate și nu pot riposta corespunzător.
Dar când agiți cuibul de viespi, trebuie să știi că urmările pot fi dureroase. „Știi cum începe o invazie. Nu sunt sigur că știi cum se va dezvolta și cum s-ar putea sfârși. Experiența anterioară pe care am avut-o cu o operațiune terestră în Liban a durat 18 ani. A fost un eșec total, adică un eșec strategic. Nu înțeleg care este exact strategia aici”, a avertizat fostul premier israelian Ehud Olmert, un critic nemilos al lui Netanyahu, într-un interviu pentru Politico.
"Cred că Bibi (Benjamin Netanyahu - n.red.) se lasă influențat, este depășit de evenimente și pierde perspectiva proporțiilor", a adăugat el.
Calculele pe care și le-a făcut Israelul
Aparent, obiectivul este de a obliga forțele Hezbollah să revină pe partea de nord a așa-numitei Linii Albastre, râul Litani, la aproximativ 29 km nord de graniță, în conformitate cu rezoluția Națiunilor Unite care punea capăt războiului din 2006 din Liban. Dacă va avea succes, cei aproximativ 80.000 de israelieni evacuați din nordul Israelului în urma atacurilor Hezbollah s-ar putea întoarce la casele lor.
Olmert crede că nimeni nu ar trebui să se îndoiască: forțele israeliene vor fi capabile să-i împingă pe militanți pe Linia Albastră, dar "ne poate costa destul de mult în termeni de vieți umane".
Totuși, el are câteva întrebări simple în legătură cu această operațiune: "ce îi împiedică (pe militanții Hezbollah) să se întoarcă la graniță? Vom rămâne acolo pentru totdeauna pentru a proteja sudul Israelului? Se vor gândi între timp să construiască așezări în sudul Libanului? Adică, ce anume vor să facă?".
Paul Salem, un observator de multă vreme al Libanului și fost președinte al Institutului din Orientul Mijlociu, spune că există motive ca Israelul să creadă că Hezbollah e vulnerabil acum: "Hezbollah este în stare de șoc. Sunt neîncrezători. Sunt în dezordine. Unii dintre ei acuză Iranul că nu i-a ajutat suficient."
"Opțiunile lor sunt foarte limitate. Cred că vor trebui să se concentreze pe a se salva. Încă nu au ales un succesor al lui Nasrallah. Trebuie să desemneze noi lideri în funcții, care vor fi vizați de israelieni în momentul în care vor fi numiți. Au săptămâni, dacă nu luni, în care doar încearcă să supraviețuiască", a adăugat el.
Ce s-a întâmplat în '82 se poate repeta acum
Pe de altă parte, istoria implicării israeliene în Liban oferă, de asemenea, multe semnale de avertisment.
Invazia din 1982, care a declanșat cel de-al doilea război al Libanului, a fost ordonată de premierul israelian de atunci, Menachem Begin. Sub coordonarea ministrului Apărării, Ariel Sharon, un fost general, obiectivul inițial al incursiunii a fost să oprească atacurile palestiniene din Liban și să respingă Organizația pentru Eliberarea Palestinei la nord de râul Litani. Dar s-a transformat într-o operațiune mai extinsă de a instala un guvern creștin pro-israelian, iar forțele israeliene au rămas în sudul Libanului timp de 18 ani.
"Amintiți-vă că incursiunea Israelului din 1982 a fost, de asemenea, considerată o incursiune limitată și localizată. Dar, așa cum și-a dat seama Sharon, mereu va fi cineva care va trage în tine de pe următorul deal, așa că autoapărarea impune să cucerim acel deal… și tot așa, până când vor ajunge la Beirut”, a remarcat comentatorul libanez Michael Young, într-o postare pe X.
Young bănuiește că Israelul ar dori mai mult, nu doar să împingă Hezbollah de la sud de Litani. Există, de asemenea, indicii că gândirea care stă la baza incursiunii, cu numele de cod "Operațiunea Săgețile Nordului", are ambiții mult mai mari.
Comunicarea IDF despre "raiduri la sol limitate, localizate și țintite" nu se potrivește cu retorica mult mai grandioasă folosită de Netanyahu în ultimele zile. El a subliniat că obiectivul său final este să submineze conducerea clericală a Teheranului și să-i lovească pe iranienii care finanțează Hamas, Hezbollah și rebelii Houthi din Yemen.
Pe scurt, e o șansă decisivă, care apare o dată la o generație, de a remodela politica din regiune.
Strategia de "escaladare pentru de-escaladare" riscă să fie subjugată de ambiții mai mari israeliene și de rezistența Hezbollah, avertizează generalul în retragere al Statelor Unite, Joseph Votel. Acesta și-a exprimat îngrijorarea că Hezbollah ar putea urma o strategie de război de uzură "pentru a atrage Israelul într-un conflict prelungit care îi va submina guvernul, economia și statutul global – câștigând timp pentru a-și reveni din recentele eșecuri și, poate, creând o oportunitate pentru o lovitură strategică proprie".
Încă o umilință pentru Statele Unite
Unul dintre efectele negative ale operațiunii israeliene este punerea Americii într-o postură stânjenitoare, cu implicații grave asupra credibilității sale pe plan global.
Modelul impotenței americane și al sfidării israeliene s-a repetat după atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, soldat cu moartea a 1.200 de oameni și care a dus la invazia din Gaza, iar acum în conflictul cu Hezbollah în Liban.
De multe ori, Netanyahu acționează mai întâi și consultă SUA mai târziu, chiar dacă acțiunile sale agravează temerile că SUA vor fi târâte într-un război regional dezastruos.
De pildă, Washingtonul nu a fost informat în prealabil cu privire la atacul aerian israelian de vineri, care l-a ucis liderul Hezbollah Hassan Nasrallah.
Din cauza acestei abordări a Israelului, administrația Biden a părut deseori mai degrabă un spectator decât un jucător activ în evenimente, așa cum ar trebui să acționeze liderul unei superputeri, se arată într-o analiză publicată de CNN.
Aceasta nu este doar o problemă diplomatică. De fiecare dată când un președinte american este respins sau ignorat în mod public, există un cost pentru prestigiul american și percepția asupra puterii globale a Statelor Unite. Și crește probabilitatea ca Biden, care a ajuns în funcție pretinzând că e un expert în politică externă, să părăsească în câteva luni Casa Albă cu o moștenire pătată de un război violent în Orientul Mijlociu.
În schimb, pariul lui Netanyahu că, în pofida tuturor rezervelor sale, administrația Biden va rămâne garantul securității statului evreu, a dat roade. De exemplu, în aprilie, SUA și aliații săi au contribuit la respingerea unui atac masiv iranian cu rachete și drone împotriva Israelului. Ca o profundă ironie simbolică, o analiză CNN a constatat că bombele folosite în atacul asupra lui Nasrallah erau fabricate în America.
Orientul Mijlociu împiedică America să se concentreze pe marele său adversar
Casa Albă caută cu disperare să nu fie absorbită de un alt conflict din Orientul Mijlociu, având în vedere cele două decenii necesare pentru a scoate trupele americane din Irak și Afganistan.
Avanposturile soldaților americani care se află încă în regiune, inclusiv în Siria și Irak, rămân foarte vulnerabile la atacurile intermediarilor iranieni.
Există, de asemenea, și percepții militare opuse între Israel și SUA. Lupta contra Hamas și Hezbollah merge strună după succesul strălucitor al detonării pagerelor și stațiilor walkie-talkie. Așa că de ce să nu bată Netanyahu fierul cât e cald?
Pe de altă parte, slăbiciunea partidelor de centru și de stânga din Israel trădează o lipsă de lideri alternativi precum regretații prim-miniștri Ițhak Rabin și Shimon Peres, care erau în ton ideologic și temperamental cu președinții americani.
Ascensiunea liderilor incendiari și radicali precum Nasrallah și oficialii Hamas înseamnă, de asemenea, că de cealaltă parte nu există parteneri pentru pacificarea tradițională pe care o urmăresc Statele Unite. Chiar și legendarul secretar de stat și militant pentru pace James Baker s-ar fi descurcat cu greu cu această distribuție de personaje regionale, observă CNN.
Un lucru e sigur: cu cât conflictul durează mai mult, cu atât mai mare este pericolul ca luptele care se intensifică în regiune să se unească într-un singur război periculos pe mai multe fronturi și să ducă la o confruntare directă între SUA și principalul său inamic, Iranul. Un război regional ar putea să abată și mai mult SUA de la obiectivul a se mobiliza pentru noua sa confruntare cu China.
T.D.