Propagandiștii ruși o atacă furibund pe Kamala Harris: E mai rea decât o maimuță cu o grenadă

Propagandiștii ruși o atacă furibund pe Kamala Harris: E mai rea decât o maimuță cu o grenadă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși Kremlinul nu comentează oficial schimbările din cursa pentru Casa Albă, armata sa de propagandiști a dezlănțuit atacul la adresa Kamalei Harris.

Din momentul în care președintele american Joe Biden s-a retras din campania pentru un nou mandat și a numit-o în locul său pe Kamala Harris, Moscova s-a ținut la distanță de acest subiect. Însă armata de propagandiști ruşi a băgat pe țeavă un arsenal compus din conspirații, rasism și sexism.

"Kamala cu butonul nuclear e mai rău decât o maimuță cu o grenadă", a spus Andrei Sidorov, decanul departamentului de politici globale de la Universitatea din Moscova, cândva o instituție respectabilă, într-un talk show al televiziunii de stat.

Gazda emisiunii, Vladimir Soloviov, consacrat drept "propagandistul lui Putin", a întărit atacul difuzând un clip cu Donald Trump, care declara că modul în care râde Kamala Harris e un semn că "este nebună", urmat de un montaj video cu râsul acesteia.

Tonul caustic al lui Sidorov și Soloviov a intrat în contradicție cu tonul distant și neutru afișat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care susţine că "încă se pot schimba multe" cu patru luni înainte de alegerile din SUA.

ADVERTISING

Cele trei idei fixe ale propagandiștilor ruși

"Prioritatea noastră este să atingem obiectivele operațiunii militare speciale", a subliniat el, folosind limbajul oficial al Kremlinului despre războiul din Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin are lucruri mai importante în minte decât conflictele dintre inamicii săi de peste hotare, a sugerat deseori Peskov. Însă deși Moscova mimează neutralitatea și insistă tot timpul că nu se amestecă în treburile interne ale altor țări, chiar și în fața dovezilor despre implicarea rusă în alegerile din SUA din 2016, propagandiștii ruși au o poveste diferită de spus și nu se feresc să o răspândească pe toate canalele posibile, scrie Politico.

În al treilea an de război contra Ucrainei, propaganda rusă vede în haosul politic din SUA o oportunitate perfectă de a prezenta Rusia ca fiind superioară Statelor Unite și de a distrage atenția de la problemele interne.

ADVERTISING

Televiziunile de stat și nenumăratele postări pe rețelele de socializare ale comentatorilor pro-Kremlin oferă aceeași schemă de lucru cu trei idei fixe:

  • Biden e un perdant;
  • Harris e Diavolul;
  • Democrația americană e fundamental compromisă (lucru subliniat și de Trump).

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care acționează deseori ca un câine de atac al Kremlinului, crede că se impune o investigare a unei "înțelegeri între mass-media din SUA și anumite cercuri politice pentru a acoperi adevărul despre sănătatea mintală a lui Biden, manipulând opinia publică în beneficiul unui anumit partid politic (democrații - n. red.)".

Ulterior, în emisiunea lui Soloviov din acea seară, ea a atacat din nou democrația americană, spunând că "toată lumea știe" că nu Biden a scris anunțul că se retrage. "Singurul lucru care încă rămâne nelămurit este dacă el l-a citit sau nu".

ADVERTISING

Mai mult vitriol pentru Kamala

Porția cea mai consistentă de vitriol îi revine însă acum Kamalei Harris. Ea a condamnat în trecut războiul "barbar și inuman" al Rusiei contra Ucrainei, iar pe Putin l-a numit "un imperialist autoritar". Peskov a acuzat-o luni pe Harris de "retorică neprietenoasă", semn că Moscova nu uită și nu iartă.

Deși încă nu a fost nominalizată oficial de democrați pentru alegerile prezidențiale, Harris pare să fi devenit deja o țintă de prim rang pentru propagandiștii ruși.

"Tot statul paralel o susține pe Harris. Toți aliații, din toată Europa, o vor susține pe Harris", a scris Serghei Markov, un analist cu legături la Kremlin, pe canalul său de Telegram.

"Acest lucru ar putea fi important în cazul falsificării votului, așa cum a fost în 2020, când țările europene au recunoscut imediat rezultatul, ajutând astfel la respingerea acuzațiilor de manipulare a alegerilor", a susținut el.

Un alt propagandist, Serghei Mardan, a scris: "Statul paralel chiar plănuiește să aleagă președinte o babă. Cred că Zelenski e foarte speriat acum".

Singurul lucru neașteptat din poziția Rusiei până acum este că niciunul dintre aceste comentarii nu a fost preluat de TASS.

În schimb, agenția oficială de presă a publicat un comentariu al vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care obișnuiește să amenințe Occidentul cu anihilarea nucleară.

"Biden e terminat… Îi dorim sănătate. Obiectivele operațiunii militare speciale vor fi îndeplinite", a scris el pe Telegram.

Solicitat să explice mesajul lui Medvedev, un consilier a spus că, deși acesta nu a avut o relație bună cu Biden, "el este rus, iar rușii nu doresc niciodată moartea unui bătrân". Bătrânii din Ucraina par să fie exceptați de la această regulă, conchide Politico.

Iar acesta e doar începutul. Până la alegeri mai sunt patru luni și multe se mai pot întâmpla. Măcar aici nu minte Kremlinul.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇