România trebuie să achite 60 de milioane de euro în următoarele 5 luni, la Agenția Spațială Europeană. Suntem singurii care nu au plătit

România trebuie să achite 60 de milioane de euro în următoarele 5 luni, la Agenția Spațială Europeană. Suntem singurii care nu au plătit

Pentru prima dată în țara noastră, Agenția Spațială Română a organizat o conferință și o expoziție despre securitatea spațială în contextul conflictului armat din Ucraina.

Sateliții civili și militari fac parte din infrastructura critică a unei țări. 

Importanța lor e vizibilă în timpul acestui război, în care funcționarea Internetului pentru populația generală, dar și cea mai mare parte din operațiunile militare depind de aceștia. 

Guvernul PSD, în perioada 2017-2019, a refuzat să plătească cotizația de membru a ESA (agenția Spațială Europeană) pentru România. Astfel s-au acumulat datorii uriaşe de 100 de milioane de euro.

Ministrul Cercetării și Digitalizării Sebastian Burduja (PNL), prezent la conferința de deschidere a evenimentului “Spațiu și Securitate”, desfășurat la Palatul Parlamentului, în perioada 16-19 mai, a anunțat că “am început să plătim această datorie, pentru că este foarte important să ne păstrăm statutul de membru al Agenției Spațiale Europene”.

ADVERTISING

Deși Guvernul a deblocat fonduri, începând cu toamna anului 2019, restanța rămasă e de 60 de milioane de euro.

“Avem termen limită până la sfârșitul lunii octombrie, acest an, să achităm toți acești bani”, a declarat ministrul pentru Spotmedia.ro.

“Sper să găsim înțelegere la Guvern și să reușim să ne achităm de obligații, deși presiunea bugetară e mare”, a mai declarat ministrul Burduja.

În acest context, ministrul a menţionat că dreptul de vot al României la ESA este suspendat, ţara noastră fiind singura în această situaţie. Totuşi, în această perioadă, experţii români au acces la programele ESA. "Nu ştim cât mai durează indulgenţa Agenţiei Spaţiale Europene", a completat Burduja.

ADVERTISING

Pierderea statutului de membru al agenției europene înseamnă în mod concret că țara noastră nu mai are acces la proiecte de cercetare finanțate de această instituție, cercetătorii din România nu mai pot accesa bazele de date și lucrările agenției, iar industria spațială românească, atâta cât e ea, nu va avea posibilitatea să se dezvolte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇