Stația Spațială Internațională o să fie prăbușită în Pacific

Stația Spațială Internațională o să fie prăbușită în Pacific

Stația Spațială Internațională va mai fi în funcțiune doar până în 2030, după care, pe 31 ianuarie 2031, se va ”retrage” în cimitirul spațial din Oceanul Pacific, a anunțat NASA. ISS a fost plasată pe orbita Pământului în 1998.

Point Nemo, unde își găsesc sfârșitul deșeurile spațiale, este cel mai îndepărtat punct din Pacific, situat la aproximativ 2.700 de kilometri de orice bucată de uscat. Din 1971 și până acum, aproape 300 de deșeuri spațiale și-au găsit sfârșitul aici, inclusiv sateliți și 5 stații spațiale dezafectate. Majoritatea deșeurilor spațiale sunt rusești și americane.

ADVERTISING

Stația Spațială are dimensiunile unui teren de fotbal american. Orbitează Pământul o dată la 90 de minute și din anul 2000 au fost în permanență astronauți acolo. În luna septembrie a anului trecut, oficiali ruși au avertizat că microfisuri au apărut în fuselaj și că acestea s-ar putea mări.

Conform planului inițial, ISS trebuia să fie operațională doar 15 ani, dar NASA s-a arătat încrezătoare că poate rezista până în 2030, potrivit The Guardian.

Robyn Gatens, directorul ISS, a spus că planurile NASA sunt să împărtășească din cunoștințele și experiența acumulate pe stație cu companii private, care doresc să opereze zboruri comerciale suborbitale. Astfel, NASA predă ștafeta companiilor private, care ar urma să-și lanseze propriile stații spațiale, spre care să opereze inclusiv zboruri comerciale și unde să înființeze laboratoare de cercetare, pe care inclusiv agenția americană ar urma să le închirieze.

ADVERTISING

NASA estimează că tranziția de la cercetarea pe stația spațială la închirierea unui loc la bordul unui zbor comercial va aduce economii de 1,3 miliarde de dolari doar în 2031, bani ce vor merge în explorarea de noi sectoare spațiale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇