România 2025: A furat un telefon și a sunat chiar de pe el la 112, când s-a pierdut în pădure

România 2025: A furat un telefon și a sunat chiar de pe el la 112, când s-a pierdut în pădure
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tânăr de 24 de ani din Piatra Neamț a ajuns în atenția autorităților din județul Alba după ce a reușit performanța rară de a se da singur de gol.

După ce a sustras un telefon mobil lăsat la încărcat într-un autoturism parcat într-o zonă turistică din comuna Șugag, hoțul a sunat la 112 – chiar de pe aparatul furat – ca să anunțe că s-a rătăcit pe munte.

Potrivit Jandarmeriei, totul s-a întâmplat joi, 3 iulie, în jurul prânzului, când bărbatul a cerut ajutor pentru că nu mai găsea drumul înapoi dintr-o zonă împădurită, cunoscută și pentru prezența unei ursoaice cu pui.

ADVERTISING

Ghinionul lui? Dispecerul care i-a preluat apelul a făcut legătura cu un alt telefon primit anterior: o plângere privind furtul unui telefon de la un copil de 12 ani. Coincidența de locație și detaliile oferite de reclamant au confirmat suspiciunea – apelul de urgență fusese făcut chiar de pe telefonul furat.

Jandarmii l-au localizat rapid pe munte și l-au coborât în siguranță, nu înainte de a-i găsi și telefonul „împrumutat”. Aparatul, în valoare de 500 de lei, a fost restituit păgubitului, iar pentru hoțul rătăcit urmează alte „drumuri” – probabil spre secția de poliție.

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri