Resturi şi fragmente de corpuri au fost găsite în mare, în zona unde a dispărut, în largul Indoneziei, un Boeing 737-500 al companiei Sriwijaya Air cu 62 de persoane la bord, a indicat Poliţia duminică.
„În această dimineaţă am primit doi saci, unul cu obiecte aparţinând pasagerilor şi celălalt cu fragmente de corpuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Yusri Yunus, pentru canalul Metro TV.
Poliţia „lucrează la identificare”, a precizat el.
Numeroase vase de salvare, ale armatei, dar şi elicoptere şi scafandri au fost desfăşuraţi, duminică dimineaţă, după ce locul accidentului a fost stabilit în cursul nopţii, scrie AFP.
Resturile au fost aduse în portul principal din Jakarta, unde a fost stabilit un punct de prim-ajutor.
Avionul companiei Sriwijaya Air zbura spre Pontianak (partea indoneziană a Insulei Borneo) când a dispărut de pe sistemele radar la scurt timp după decolarea de la Jakarta, în jurul orei locale 14:40 (07:40 GMT), la patru minute după decolare.
Presupusul loc al accidentului se află în apropierea unor insule turistice, în largul oraşului Jakarta.
La bord se aflau 50 de pasageri şi 12 membri ai echipajului.
Directorul executiv al companiei aeriene, Jefferson Irwin Jauwena, a precizat că starea tehnică a avionului era bună. Aeronava Boeing 737-500 era în funcţiune de 27 de ani.