Putin a transmis Finlandei că face o greșeală dacă aderă la NATO

Putin a transmis Finlandei că face o greșeală dacă aderă la NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a avut sâmbătă o convorbire cu omologul rus Vladimir Putin despre planurile celor de la Helsinki de a adera la NATO

Rusia a declarat că intrarea Finlandei în NATO reprezintă o ameninţare la care va răspunde, dar nu a specificat cum.

Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Putin i-a spus lui Niinisto că sfârşitul neutralităţii militare a Finlandei ar fi o „greşeală".

"Vladimir Putin a subliniat că sfârşitul politicii tradiţionale de neutralitate militară ar fi o greşeală, întrucât nu există nicio ameninţare la adresa securităţii Finlandei. O astfel de schimbare a direcţiei politice a ţării poate avea un impact negativ asupra relaţiilor ruso-finlandeze, care s-au dezvoltat de ani de zile în spiritul bunei vecinătăţi şi al cooperării între parteneri, fiind reciproc avantajoase”, se arată în comunicatul Kremlinului.

ADVERTISING

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin şi-au anunţat joi sprijinul pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, afirmând că ”Finlanda trebuie să solicite fără întârziere aderarea la NATO”. După procedurile în guvern și parlament, anunțul final ar urma să fie făcut duminică.

Ziua 80 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇