Protest al camionagiilor polonezi: Mii de camioane, majoritatea ucrainene, blocate la graniță

Protest al camionagiilor polonezi: Mii de camioane, majoritatea ucrainene, blocate la graniță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproximativ 3.000 de camioane, majoritatea ucrainene, sunt blocate pe partea poloneză a frontierei începând de duminică dimineaţa, din cauza unei blocade de peste 10 zile a camionagiilor polonezi.

Anunțul a fost făcut de autorităţile ucrainene, informează Reuters.

Camionagiii polonezi au blocat la începutul acestei luni drumurile la trei puncte de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta față de ceea ce ei consideră a fi inacţiunea guvernului în legătură cu pierderea de afaceri în favoarea concurenţilor străini de la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022.

ADVERTISING

Autorităţile ucrainene au declarat săptămâna trecută că cele două ţări nu au ajuns încă la un acord pentru a pune capăt protestului.

De mai bine de zece zile, şoferii ucraineni sunt blocaţi la graniţa cu Polonia. Mii de oameni sunt forţaţi să trăiască în condiţii dificile, cu puţină hrană, apă şi combustibil", a declarat Oleksandr Kubrakov, vicepremierul Ucrainei, pe X.

Potrivit Ministerului ucrainean al Infrastructurii, o medie de 40.000-50.000 de camioane traversează lunar frontiera cu Polonia prin cele opt puncte de trecere existente, de două ori mai multe decât înainte de război. Majoritatea mărfurilor sunt transportate de flota de transport a Ucrainei.

ADVERTISING

Brokerii de cereale ucraineni au declarat săptămâna trecută că transporturile rutiere de alimente au scăzut cu 2,7% în primele 13 zile ale lunii noiembrie din cauza dificultăţilor de la graniţa cu Polonia, cauzate de greva şoferilor.

Spike Brokers, care urmăreşte în mod regulat statisticile de export, a declarat că trecerea vehiculelor prin punctele de control vamal de la graniţa cu Polonia a scăzut la 4.000 de tone de marfă pe zi, faţă de vârful de 7.500 de tone pe zi cu o lună înainte.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇