Prigojin nu este singurul care îl ține pe Putin treaz noaptea

Prigojin nu este singurul care îl ține pe Putin treaz noaptea

Evgheni Prigojin și-a câștigat notorietatea globală luna trecută, după ce a organizat o revoltă armată în Rusia împotriva regimului condus de Vladimir Putin.

Pentru milioane de oameni, Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, poate părea în continuare cel mai puternic rival al președintelui rus. Dar Putin se confruntă cu o amenințare neașteptată din partea unui alt războinic, arată Newsweek.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat săptămâna trecută că nu ar fi o surpriză dacă liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, ar declanșa un atac asupra Kremlinului.

Chiar cu o zi înainte de declarația lui Zelenski, fostul șef al Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, Nikolai Malomuzh, a spus că liderul cecen a pregătit tot ce este necesar pentru ca micuța sa republică să se separe de Rusia.

Dar Kadîrov nu are suficienți aliați la Moscova și nu ar obține sprijinul de care ar avea nevoie pentru o revoltă asupra Kremlinului, comentează sursa citată. El este, de asemenea, antipatic rușilor, astfel că dacă ar fi capabil să preia puterea, este puțin probabil să o poată păstra pentru mult timp, notează publicația citată.

ADVERTISING

Însă revolta totală nu este singura amenințare pe care Kadîrov o prezintă la adresa Moscovei. El ar putea fi, de asemenea, interesat să facă din Cecenia o națiune independentă.

Doar prin simpla separare de Federația Rusă, liderul cecen ar putea declanșa un efect de domino pe care Putin, care deja se confruntă cu numeroase probleme, ar putea cu greu să-l oprească.

Kadîrov ar putea aduce alături de el republici caucaziene precum Ingușeția și Daghestanul. Ambele au fost anterior gazda unor revolte armate împotriva statului rus.

Cum îl ține Putin aproape pe Kadîrov

Până acum, Putin l-a ținut pe Kadîrov de partea sa printr-o înțelegere reciproc avantajoasă: dacă liderul cecen rămâne loial și menține liniștea în regiune, poate guverna autonom, ajutat infinit de Rusia. A fost un pact câștigat cu greu. Acordul este rezultatul a două conflicte brutale.

ADVERTISING

Începând cu 2020, Moscova a finanțat oficial 48% din bugetul Ceceniei, deși unii experți spun că cifra reală ar putea fi de 80%. Anul trecut, Kadîrov a anunțat pe Telegram că Rusia dă Ceceniei 4,1 miliarde de dolari pe an.

În esență, Putin îl plătește pe Kadîrov să conducă regiunea cum dorește el. Este o afacere bună pentru Kadîrov, al cărui guvern este nepotist și cleptocrat. Subvențiile Kremlinului îi susțin și stilul de viață opulent: liderul cecen are ceasuri de milioane de dolari și case de miliarde.

Kadîrov și Putin și-au respectat pactul până acum. Kadîrov a fost unul dintre cei mai convinși aliați ai lui Putin în războiul din Ucraina și se autointitulează „soldatul lui Putin” aflat în serviciul „celui mai puternic și mai influent politician de pe pământ”.

Dar revolta lui Prigojin și răspunsul slab al lui Putin au dezvăluit un tip de vulnerabilitate extrem de periculoasă pentru un regim autoritar. Dacă autoritatea lui Putin va slăbi și mai mult, Kadîrov ar putea decide să se retragă, declarându-și independența înainte să apară un vid de putere precum cel format după căderea Uniunii Sovietice.

Russia Putin
Foto: Hepta.ro

”Lacheul unui dictator demis”

Kadîrov ar trebui să facă însă ceva pentru a-și ține propriul popor în frâu. Fără miliardele Moscovei, este puțin probabil ca sprijinul popular să-l ducă foarte departe. El și-ar putea câștiga legitimitatea printre naționaliștii ceceni declarând independența republicii față de Rusia. Ar trebui să-i ierte însă relația anterioară cu Putin. Este cel puțin la fel de probabil ca el să intre în istorie ca și ”lacheul unui dictator demis”, comentează Newsweek.

ADVERTISING

Putin ar putea avea noroc iar Kadîrov să nu poată lua nicio astfel de măsură. Se zvonește că suferă de o afecțiune gravă a rinichilor. Deși a negat că este bolnav, fotografiile și videoclipurile recente arată că s-a îngrășat și este nefiresc de umflat. În martie trecut, publicația germană Bild a anunțat că liderul cecen se întâlnește cu un specialist în rinichi din Emiratele Arabe Unite.

Dar s-ar putea ca nu Kadîrov însuși să fie cel care să apese butonul declanșator al separării de Rusia. El a creat deja condițiile pentru asta. A îndepărtat aproape toate trupele federale din regiune, bazându-se pe forțele sale private de securitate – supranumite Kadyrovites – pentru a menține ordinea. Potrivit lui Malomuzh, Kadîrov are 60.000 de oameni fideli instruiți. Oricine moștenește aceste trupe ar fi o forță puternică în regiune.

Moscova ia foarte în serios amenințarea unei potențiale revolte a lui Kadîrov. Luptătorii lui Prigojin, mercenarii Wagner, i-au arătat lui Putin că există pericole. O sursă rusă apropiată de Kremlin a declarat pentru Newsweek că un crucișător cu rachete Kalibr care patrulează în Marea Caspică este gata să tragă în Cecenia dacă Kadîrov face o mișcare greșită.

În timpul marșului lui Prigojin spre Moscova, Kadîrov, de obicei foarte vocal, a fost neobișnuit de tăcut. Potrivit unor observatori din Rusia, el aștepta să vadă ce se va întâmpla. Abia după ce s-au liniștit lucrurile, liderul cecen a condamnat revolta lui Prigojin drept o „trădare ticăloasă”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇