Premierul polonez Tusk: SUA sunt gata să trimită trupe în Ucraina. Pacea e la orizont, în termen de câteva săptămâni

Premierul polonez Tusk: SUA sunt gata să trimită trupe în Ucraina. Pacea e la orizont, în termen de câteva săptămâni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat că Statele Unite sunt dispuse să trimită trupe în Ucraina ca garanție de securitate și că pacea ar putea fi obținută nu în câteva luni, ci chiar în următoarele săptămâni.

Tusk a declarat că garanțiile de securitate propuse Kievului de către SUA sunt un motiv de speranță că războiul s-ar putea încheia curând, dar a menționat că Ucraina va trebui să facă compromisuri în chestiuni teritoriale.

Motive de speranță

„Pacea este la orizont, nu există nicio îndoială că s-au întâmplat lucruri care dau motive de speranță că acest război se poate încheia și destul de repede, dar încă este o speranță, chiar dacă departe de a fi 100% sigură”, a afirmat Tusk marți, după discuții la nivel înalt la care au participat lideri din țări europene cheie, premierul canadian Mark Carney și secretarul general al NATO Mark Rutte, relatează Kyiv Post.

„Când spun că pacea este la orizont, mă refer la următoarele săptămâni, nu la lunile sau anii următori. Până în ianuarie, va trebui să ne unim cu toții… pentru a lua decizii cu privire la viitorul Ucrainei, viitorul acestei părți a lumii”, a adăugat el.

Tusk a anunțat, de asemenea, că va avea o întâlnire de urgență cu președintele polonez Karol Nawrocki pentru a-și coordona pozițiile, subliniind necesitatea unității înaintea unor evoluții potențial decisive.

„Este posibil ca în ianuarie să fim nevoiți să luăm împreună decizii cu privire la viitorul Ucrainei, viitorul acestei părți a lumii, iar acest lucru necesită solidaritatea deplină a instituțiilor și a polonezilor în general. De aceea sunt absolut deschis și pregătit pentru o cooperare deplină”, a declarat Tusk.

Rușii s-a pus iar de-a curmezișul pe calea către pace

Optimismul lui Tusk intră în contradicție cu poziția dură a Kremlinului, care a anunțat luni că poziția sa de negociere se va înăspri după ce a acuzat Kievul de atacarea unei reședințe a președintelui Vladimir Putin. Ucraina consideră că acuzația este nefondată și menită să prelungească conflictul.

Discuțiile purtate în cadrul Formatului de la Berlin - o inițiativă diplomatică menită să promoveze procesul de pace din Ucraina - au avut loc după întâlnirea dintre Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată duminică în Florida.

În cadrul întâlnirii din stațiunea Mar-a-Lago din Florida, ambii lideri și-au exprimat optimismul cu privire la progresele înregistrate în direcția unui acord de pace. Trump a descris discuțiile ca ducând la o situație în care Ucraina și Rusia „se apropie mult” de un acord, recunoscând în același timp că unele „chestiuni spinoase” - în special cele legate de teritoriu - rămân nerezolvate.

Zelenski a declarat că încă nu au fost rezolvate controlul centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, aflată sub ocupația Rusiei, și soarta regiunii Donbas din estul Ucrainei.

Mai aproape ca oricând de pace

Un punct cheie al întâlnirii a fost reprezentat de garanțiile de securitate postbelice pentru Ucraina. Zelenski a dezvăluit că SUA a oferit garanții puternice „asemănătoare NATO” pentru o perioadă inițială de 15 ani, cu posibilitatea de prelungire.

Salutând oferta Washingtonului, Zelenski a declarat că solicită asigurări pe o durată mai mare, de 50 de ani, pentru a descuraja complet viitoarele agresiuni rusești.

Cu toate acestea, sugestia lui Trump că Rusia și Ucraina se aflau mai aproape ca oricând de a pune capăt războiului a fost rapid umbrită luni, când Vladimir Putin a adoptat o linie dură într-un discurs televizat adresat liderilor militari, ordonând trupelor ruse să preia controlul deplin asupra regiunii ucrainene Zaporojie.

Kremlinul și-a reiterat, de asemenea, cererea ca Ucraina să se retragă complet din zonele pe care încă le controlează în Donbas, ca o condiție prealabilă pentru orice armistițiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇