Accident de telecabină în Italia: Cel puțin 4 răniți. 100 de oameni, inclusiv 3 români, blocați la o altitudine de 2.800 de metri, au fost evacuați cu elicopterele (Video)

Accident de telecabină în Italia: Cel puțin 4 răniți. 100 de oameni, inclusiv 3 români, blocați la o altitudine de 2.800 de metri, au fost evacuați cu elicopterele (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un accident soldat cu cel puţin patru răniţi a avut loc marți la telecabina Macugnaga din Verbano-Cusio-Ossola, în regiunea Piemont din Italia. Sistemul a rămas blocat, iar aproape 100 de persoane au fost evacuate cu elicopterul de la 2.800 de metri altitudine. Printre acestea s-au aflat și trei turiști români.

Accidentul s-a produs la o altitudine de aproximativ 2.800 de metri, posibil din cauza faptului că telecabina a ajuns la staţie prea repede, relatează agenţia ANSA. Două cabine s-au ciocnit cu staţia superioară, respectiv cea inferioară, ale instalaţiei.

Trei pasageri din cabina superioară au fost răniţi, împreună cu operatorul de la nivelul solului.

Alte surse media italiene au relatat că şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Serviciul de telecabină a fost întrerupt după accident, lăsând un grup de aproximativ 100 de persoane, inclusiv trei turişti români, blocaţi pentru o perioadă de timp la staţia superioară de pe muntele Monte Moro, la o altitudine de aproximativ 2.800 de metri.

Elicopterele au ajutat la salvarea persoanelor blocate, au declarat autorităţile locale, citate de Reuters.

Situația turiștilor români

Cei trei români sunt într-o stare bună, a anunțat ministrul de Externe, Oana Țoiu.

"Pe parcursul ultimelor ore am ținut legătura cu Consulatul General al României la Torino, care s-a autosesizat și s-a aflat în legătură cu autoritățile italiene. Acestea au intervenit la fața locului pentru evacuarea celor aproximativ 100 de persoane rămase blocate în telecabine și avem vești bune: cei trei cetățeni români, despre care avem cunoștință, aflați în telecabină, au fost evacuați și sunt într-o stare bună', a scris șefa diplomației române, pe Facebook.

Totodată, Oana Țoiu a menționat că românii afectați și familiile acestora au la dispoziție non-stop numărul de telefon de urgență al Consulatului General al României la Torino.

"Vă încurajez pe toți cei care călătoriți în aceste zile de vacanță să descărcați 'Călătorește informat", aplicația digitală gratuită a MAE actualizată de curând. Este relansată cu mai multe funcționalități utile în călătoriile din străinătate, are alerte personalizate, ghiduri și informații utile despre destinații, contacte consulare și proceduri în caz de urgență.Vă poate fi o sursă utilă de informații, dar puteți semnala ușor consulatelor prezența dumneavoastră în țara de destinație și puteți găsi numerele de urgență", a transmis ministrul.

Probleme cu telecabinele în Italia

Telecabina Macugnaga din Verbano-Cusio-Ossola, construită în 1962, a fost supusă unei revizii generale la începutul anului 2023, cu înlocuirea motoarelor, scripetelor şi cabinelor.

Lucrările au costat două milioane de euro, din care 1,8 milioane de euro au fost finanţate de regiunea Piemont şi 200.000 de euro de municipalitatea Macugnaga.

Italia are o istorie recentă de accidente grave cu telecabina, cel mai recent în aprilie, când patru persoane au murit în apropiere de Castellammare di Stabia, la 30 de kilometri sud-est de Napoli.

În 2021, 14 persoane au murit când o telecabină care lega nordul lacului Maggiore de un munte din apropiere s-a prăbuşit la sol.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇