Poveşti emoţionante ale pompierilor români din Grecia: Un copil le-a adus plăcinte și porumb fiert (Foto)

Poveşti emoţionante ale pompierilor români din Grecia: Un copil le-a adus plăcinte și porumb fiert (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce au fost lăudați de presa elenă, pompierii români care se luptă cu incendiile din Grecia se bucură și de bunătatea localnicilor din zonele în care acționează.

Potrivit IGSU, localnicii care s-au întâlnit cu pompierii îi salută și le mulțumesc pentru ajutorul oferit. În plus, le-au dat apă rece, iar un copil i-a servit cu plăcinte și porumb fiert.

„Ne-au mișcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne așteptam la așa o mare recunoștință. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau „Bună ziua” și ne zic „Mulțumesc!”.

ADVERTISING

Toți cei care ne-au ieșit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor.

O mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat în această dimineață pe colegii noștri. A venit cu plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire pentru că îi protejau satul”, arată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență într-o postare pe Facebook.

De altfel, salvatorii s-au și fotografiat cu copilul:

237460858_4386523398076758_7857985896199206778_n
Foto: Facebook/ IGSU

Cu această ocazie, pompierii mulțumesc Greciei pentru momentele emoționante, care le-au dat putere în aceste zile dificile:

ADVERTISING

„În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte și de momente cu o mare încărcătură emoțională, care le-a dat putere și i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulțumim, Grecia!”, conchide postarea.

Iată detalii despre misiunea pompierilor români în Republica Elenă:

ADVERTISING

Citește mai multe despre incendiile care devastează Grecia:

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇