Papa Leon a făcut prima sa călătorie în afara Vaticanului. A vizitat mormântul papei Francisc (Foto)

Papa Leon a făcut prima sa călătorie în afara Vaticanului. A vizitat mormântul papei Francisc (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria.

Pe drumul de întoarcere s-a oprit pentru a aduce un omagiu la mormântul predecesorului său Francisc.

Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma pentru a se reculege la mormântul lui Francisc în jurul orei locale 19:00, potrivit presei de la Vatican.

Stând în scaunul pasagerului într-un vehicul Volkswagen, papa Leon a salutat mulţimea când a ajuns la Bazilica Sfânta Maria cea Mare din Roma, unde este înmormântat fostul papă Francisc. A intrat în biserică în timp ce se auzeau câteva strigăte de „Viva il papa” (Trăiască papa) şi a mers încet spre mormântul lui Francisc, depunând o floare albă pe acesta. Apoi a îngenuncheat şi s-a rugat pentru câteva momente.

Papa Leon a venit la Bazilica Sfânta Maria cea Mare după ce s-a deplasat mai întâi în orăşelul Genazzano, un orăşel cu 5.000 de locuitori aflat la 30 km sud-est de capitala italiană, vizitând un sanctuar dedicat Fecioarei Maria.

Fostul cardinal american Robert Prevost, ales papă pe 8 mai, este membru al Ordinului Sfântului Augustin, care administrează Sanctuarul Maicii Bunului Sfat din Genazzano.

Leon a strâns mâini şi a oferit binecuvântări câtorva persoane din mulţime înainte de a intra în sanctuar. La sfârşitul vizitei acolo, papa a spus că a vrut să vină să se roage pentru îndrumare în primele zile ale papalităţii sale, potrivit unei declaraţii a Vaticanului.

Fostul papă Francisc, care a murit la 21 aprilie, făcea vizite surpriză la locurile catolice de lângă Roma destul de frecvent. El a cerut să fie înmormântat la biserica Sfânta Maria cea Mare din Roma într-un mormânt simplu, decorat doar cu o inscripţie a cuvântului „Franciscus”, numele său în latină.

În primele zile după înmormântarea sa, peste 30.000 de persoane au venit la biserică pentru a trece pe la locul de veci al lui Francisc.

Această primă vizită a lui Leon al XIV-lea aminteşte de cea pe care papa Francisc a făcut-o la Bazilica Santa Maria Maggiore pentru a-şi prezenta respectul faţă de reprezentarea Fecioarei Salus Populi Romani a doua zi după alegerea sa. El a mers acolo de mai mult de 120 de ori în timpul pontificatului său, înainte de a alege să fie înmormântat lângă această icoană din bazilica mariană.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇