A ieșit fum alb din hornul de deasupra Capelei Sixtine, ceea ce înseamnă că un nou papă a fost ales joi, în a doua zi a conclavului.
UPDATE: Cardinalul american Robert Francis Prevos a devenit al 267-lea papă din istorie.
Prevost, în vârstă de 69 de ani, născut în Chicago, Illinois, este primul papă din Statele Unite. El va fi cunoscut drept Leon al XIV-lea.
Cine este Robert Prevost
Lider cu experiență globală, arhiepiscopul american Robert Francis Prevost și-a petrecut o mare parte din cariera sa ca misionar în America de Sud. Este de așteptat ca el să se bazeze pe reformele papei Francisc, notează CNN.
Prevost este un prelat discret, aproape timid. El a avut o viaţă de misionar îndrăzneaţă, mai întâi ca preot în Peru, în străvechile teritorii incaşe, iar apoi a fost episcop în această ţară din America de Sud, care cuprinde o parte din pădurea amazoniană, de două ori mai mare decât Franţa.
Prevost e considerat un favorit al regretatului papă Francisc. Într-un interviu acordat Vatican News, la scurt timp după ce a devenit liderul Dicasterului pentru Episcopi, Prevost a spus: "Încă mă consider misionar. Vocația mea, ca și cea a oricărui creștin, este să fiu misionar, să vestesc Evanghelia oriunde te-ai afla."
Papa Francisc l-a chemat la Roma în 2023, pentru a-l pune la conducerea puternicului Dicaster însărcinat cu selectarea episcopilor lumii, într-o perspectivă misionară mai apropiată de cei săraci. El a devenit cardinal în acel an și face parte din Ordinul Sfântului Augustin, înfiinţat în secolul al XIII-lea.
Este considerat o figură de excepţie, în contextul în care în episcopatul latino-american cetăţenii Statelor Unite sunt foarte rari.
Primele cuvinte ale noului papă
Leon al XIV-lea a fost vizibil emoționat în timp ce făcea cu mâna mulțimii adoratoare din piața de sub balcon.
"Pacea fie cu voi toți!", au fost primele cuvinte rostite, în italiană, de noul suveran pontif.
"Frați și surori dragi, acesta este primul salut al lui Hristos Înviat. Aș dori să vă ofer un salut de pace pentru a ajunge la familiile voastre, la voi toți, oriunde v-ați afla. Pacea să fie cu voi", a continuat el.
Noul suveran pontif a continuat cu un omagiu pentru papa Francisc, despre care a spus că acesta a fost mereu "curajos". "Papa care a binecuvântat Roma și-a dat binecuvântarea întregii lumi în acea dimineață de Paște. Să urmăm această binecuvântare. Dumnezeu ne iubește și Dumnezeu vă iubește pe toți", a spus acesta.
"Aş vrea să-i mulţumesc papei Francisc", a declarat el, apoi le-a mulţumit cardinalilor care l-au ales.
"Eu sunt un fiu al Sfântului Augustin", a declarat noul papă, după care a salutat în spaniolă, "mai ales Peru", unde a fost misionar.
"Păcatul nu va birui, toți suntem în mâinile lui Dumnezeu", a adăugat Leon al XIV-lea.
Trump, primul lider care l-a felicitat pe noul papă
Președintele american Donald Trump l-a felicitat pe papa Leon al XIV-lea în modul său obișnuit - pe platforma sa, Truth Social.
"Felicitări cardinalului Robert Francis Prevost, care tocmai a fost numit papă”, a scris el.
"Este o mare onoare să realizez că el este primul papă american. Ce entuziasm și ce mare onoare pentru țara noastră. Aștept cu nerăbdare să-l cunosc pe papa Leon al XIV-lea. Va fi un moment foarte semnificativ!", a adăugat Donald Trump.

Statele Unite se bucură să coopereze cu noul Papă american Leon al XIV-lea, anunţă pe X secretarul de Stat american Marco Rubio, un catolic fervent. "Statele Unite se bucură să-şi aprofundeze relaţia durabilă cu Sfântul Scaun cu primul pontif american", afirmă şeful diplomaţiei americane, citat într-un comunicat.
Felicitări de la Zelenski, dar și de la Putin
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat pe X. "În acest moment decisiv pentru ţara noastră, sperăm la susţinerea morală şi spirituală cpntinuă a Vaticanului faţă de eforturile Ucrainei de restabilire a dreptăţii şi ajungerii la o pace durabilă", scrie el.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat joi şi s-a declarat sigur că o cooperare constructivă va continua între Moscova şi Vatican. "Sunt sigur că dialogul constructiv şi interacţiunea stabilite între Rusia şi Vatican vor continua să se dezvolte pe baza valorilor creştine care ne unesc", declară Putin într-un comunicat de felicitare publicat de Kremlin.
Preşedintele francez Emmanuel Macron salută pe X un "moment istoric pentru Biserica catolică şi milioanele sale de credincioşi". "Papei Leon al XIV-lea, tuturor catolicilor din Franţa şi din lume, le transmit un mesaj fratern. În acest 8 mai, fie ca acest nou pontificat să fie purtătorul păcii şi speranţei", scrie preşedintele francez.
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen îl salută, pe X, "sincer pe Sanctitatea Sa Leon al XIV-lea" pentru alegerea la conducerea Bisericii Catolice. "Îi dorim ca pontificatul să-i fie ghidat de înţelepciune şi putere la conducerea comunităţii catolice şi să inspire lumea prin angajamentul său faţă de pace şi dialog".
Noul cancelar german Friedrich Merz l-a felicitat la rândul său, la puţin timp după alegere. "Prin funcţia dumeavoastră, daţi speranţă şi orientare milioanelor de credincioşi din lume în aceste vremuri grele", declară într-un comunicat de presă Merz.
Și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a felicitat pe Leon al XIV-lea. "Cele mai calde felicitări Sanctităţii Sale Papa Leon al XIV-lea după alegerea în Scaunul Sfântului Petru. Fie ca el să aibă o domnie lungă şi să îi ghideze pe cei credincioşi din toată lumea cu înţelepciune şi inspiraţie, aducând speranţă şi alinare celor mulţi afectaţi de războaie şi de nedreptate", a transmis Ilie Bolojan.
Un mesaj similar a fost publicat de Guvern. ”Guvernul României îl felicită respectuos pe Sanctitatea Sa, Papa Leon al XIV-lea. Ne reafirmăm angajamentul faţă de dialogul interconfesional şi pentru a sprijini continuitatea valorilor creştine şi stabilitatea credinţei”, a transmis Executivul.
Culisele alegerii noului papă
Mulțimea exultă în Piața San Pietro, iar clopotele de la Vatican au vestit desemnarea celui de-al 267 papă din istorie.
Un pescăruș s-a așezat chiar lângă coșul din care ieșea fum alb, un moment simbolic care a fost surprins de camerele video:
Toate privirile au fost aţintite către balconul bazilicii, după votul celor 133 de cardinali electori. Mulțimea strigă "viva papa!" ("trăiască papa!"), relatează BBC.
Garda elveţiană, care asigură securitatea personală a Suveranului Pontif, a sosit în pas de defilare în Piaţa Sf. Petru.
Potrivit poliției, aproximativ 50.000 de oameni s-au adunat în Piața Sf. Petru, unde au așteptat vestea cea mare. Începând din momentul în care fumul alb a ieșit pe coșul Capelei Sixtine, în mai puțin de o oră, peste 150.000 de persoane s-au reunit în zona Pieței Sfântul Petru, a anunțat Vaticanul.
După alegerea noului papă, ultimul dintre cardinalii din rândul ordinului diaconilor l-a convocat pe maestrul celebrărilor pontificale şi pe secretarul Colegiului Cardinalilor.
Noul ales a fost întrebat: Acceptasne electionem de te canonice factam in Summum Pontificem? (Accepţi alegerea ta canonică ca Suveran Pontif?), iar după răspunsul afirmativ a fost întrebat: Quo nomine vis vocari? (Cum vrei să fii numit?), întrebare la care acesta răspunde cu numele său pontifical.
După acceptare, buletinele de vot au fost arse, iar clasicul fum alb a fost văzut din Piaţa Sfântul Petru.
La sfârşitul conclavului, noul Suveran Pontif s-a retras în aşa-numita "Cameră a lacrimilor", adică sacristia Capelei Sixtine, unde a îmbrăcat pentru prima dată veşmintele papale - pregătite în trei mărimi - cu care s-a prezentat mulţimii de credincioşi adunați în Piaţa Sfântul Petru.
După rugăciunea pentru noul Suveran Pontif şi omagiul cardinalilor, a fost intonat imnul Te Deum, care marchează sfârşitul Conclavului.
Numele noului suveran pontif a fost dezvăluit din balconul Bazilicii Sf. Petru de către cardinalul protodiacon, francezul Dominique Mamberti.
Acesta a pronunțat fraza "Annuntio vobis gaudium magnum: habemus papam !" - "Vă anunţ o mare bucurie: avem un papă!".
Cardinalul Mamberti a dezvăluit apoi identitatea noului papă, dar și numele pe care acesta l-a ales în pntificatul său.
Câteva momente mai apoi, noul succesor al Sfântului Petru a apărut în balcon şi a dat prima sa binecuvântare apostolică.
Ce s-a întâmplat până acum
La 16 zile după moartea papei Francisc, cei 133 de cardinali s-au întors joi dimineață la conclav, după ce, în urma primei runde de vot, care a avut loc miercuri seară, nu s-a ajuns la consens.
Mai exact, nu s-au întrunit două treimi din voturi în favoarea unuia dintre cardinali care să preia frâiele Bisericii Catolice. Sunt necesare cel puțin 89 de voturi pentru desemnarea papei.
Joi după amiază erau programate alte două runde de vot. În jurul orei 18.30 a început o nouă rundă de vot în urma căreia a fost ales noul suveran pontif.
La peste două săptămâni de la moartea lui Jorge Bergoglio, cei peste 1,4 miliarde de catolici şi nu numai au aşteptat cu sufletul la gură decizia cardinalilor.
Conclavul însărcinat să aleagă în cel mai mare secret viitorul papă a început miercuri după-amiaza la Vatican, unde cardinalii s-au închis în Capela Sixtină, în urma unei ceremonii foarte solemne, relatează AFP.
Cât a durat alegerea noului papă în anii trecuți
- În 2013, Papa Francisc a fost ales în două zile - cardinalii au avut nevoie de cinci tururi de vot pentru a-l alege;
- În 2005, Papa Benedict al XVI-lea a fost ales în două zile după patru tururi;
- În 2005, Papa Benedict al XVI-lea a fost ales în două zile după patru tururi;
- În octombrie 1978, Papa Ioan Paul al II-lea a fost ales după opt tururi de scrutin, pe parcursul a trei zile;
- Cu doar câteva luni înainte, în august 1978, Ioan Paul I a fost ales în două zile. El a murit în urma unui atac de cord la doar 33 de zile după începutul mandatului său de papă.
Când a fost cel mai lung conclav? Între anii 1268 și 1271, procesul întinzându-se pe aproape trei ani, după moartea Papei Clement al IV-lea. Cardinalii l-au ales în cele din urmă pe Teobaldo Visconti, care a devenit Grigore al X-lea, amintește Sky News.
Cum se votează în conclav
Alegerea are loc în Capela Sixtină, într-un proces desfășurat cu ușile închise și strict controlat – fără acces la telefoane, internet sau presă.
Votul este secret și necesită o majoritate calificată de două treimi din voturi pentru ca un cardinal să fie ales papă.
În fiecare zi de conclav se organizează patru tururi de scrutin, cu excepția primei zile, care include doar unul.
Fumul alb
La finalul fiecărei sesiuni de vot, buletinele sunt arse, iar culoarea fumului anunță rezultatul: negru dacă nu a fost ales un papă, alb dacă votul a fost decisiv.
Semnalul vizual este completat de sunetul clopotului mare al Bazilicii Sfântul Petru, iar după alegere, noul papă este prezentat oficial de la balconul bazilicii, prin celebra formulă latină: „Habemus Papam”.
Potrivit Reuters, cardinalii electori provin din 71 de țări, majoritatea din Europa (53), dar și din Asia (23), Africa (18), America de Sud (17), America de Nord (16), America Centrală (4) și Oceania (4). Blocul național cel mai numeros este cel italian, cu 17 cardinali, urmat de SUA (10) și Brazilia (7).
Conclavul este unul dintre cele mai vechi și secrete procese electorale din lume, iar durata sa variază – cel mai recent, din 2013, care l-a desemnat pe papa Francisc, a durat două zile și a necesitat cinci tururi de scrutin.