George Simion susține că anumite companii au speculat împotriva leului, în timp ce Nicușor Dan respinge ideea unei conspirații valutare.
Cei doi candidați la Președinție au fost întrebați, miercuri, în cadrul Congresului BNS, cine se face vinovat pentru panica generată de creșterea cursului euro peste pragul de 5 lei și dacă, ajunși la Cotroceni, ar desecretiza eventuale rapoarte pe această temă.
George Simion a răspuns că anumite companii au pariat împotriva leului.
”Din informaţiile pe care le am au fost anumite companii care au pariat împotriva leului. Când voi avea acces, cu siguranţă o voi prezenta, pentru că a fost mişcare electorală cât se poate de penibilă.
Românii nu mai pot fi influenţaţi de astfel de chestiuni. Dacă mă întrebaţi cine e vinovat pentru deficitul bugetar uriaş, vă pot spune cert că este peste 9,3%, atunci cu siguranţă o să arăt către cei care au fost conducere. Pentru că este responsabilitatea lor”, a afirmat George Simion.
Nicuşor Dan a declarat că nu toate lucrurile care se întâmplă sunt rezultatul unor conspiraţii.
”Nu orice se întâmplă în lume sau în România este rezultatul unei conspiraţii. Am avut acelaşi efect după alegerile din noiembrie. Vreau să vă spun două lucruri faţă de ce s-a întâmplat.
În conferinţa mea de ieri de la ora 18 am încercat din poziţia mea de candidat la Preşedinţie să calmez acest fenomen şi să dau asigurări de stabilitate.
Pe de altă parte, din nou şi din nou, dacă ne uităm la oameni care promit că vor face trebuie să ne uităm la ce au făcut ei. Eu sunt cel care am luat Primăria Capitalei cu datorie curentă de trei sferturi din veniturile anuale şi am adus-o la un rating cu patru trepte peste ratingul naţional”, a explicat Nicuşor Dan.
Banca Națională a României a anunțat miercuri un curs de 5,0991 lei pentru un euro, față de 5,0378 cât era marți.