Opoziția din Belarus își declară înfrângerea în fața lui Lukașenko. Oamenii nu mai protestează de teama violenței poliției

Opoziția din Belarus își declară înfrângerea în fața lui Lukașenko. Oamenii nu mai protestează de teama violenței poliției
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La şase luni de la disputatele alegeri prezidenţiale din Belarus, lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia a recunoscut că mişcarea pentru democraţie a suferit o înfrângere temporară, relatează duminică DPA.

„Trebuie să recunosc, am pierdut strada”, a declarat ea într-un interviu pentru ziarul elveţian Le Temps. „Nu avem mijloacele necesare să contracarăm violenţa regimului împotriva protestatarilor”, a adăugat ea.

Guvernul, a spus Tihanovskaia, are armele şi are puterea. „Da, se pare că pentru moment am pierdut”, a adăugat ea.

ADVERTISING

Belarus a fost dominat de o criză politică internă după alegerile prezidenţiale din 9 august în care Aleksandr Lukaşenko a declarat victoria cu 80,1% din voturi.

Alegerea lui Lukaşenko, la putere de 26 de ani, a fost văzută pe scară largă ca trucată şi a provocat luni de proteste imense în stradă. Opoziţia crede că Tihanovskaia este adevăratul câştigător.

De atunci, aceste proteste şi-au pierdut din intensitate, pe fondul arestărilor în masă şi a vremii aspre de iarnă.

Dar opoziţia îşi construieşte structurile pentru bătăliile viitoare înainte de venirea primăverii, a declarat Tihanovskaia pentru Le Temps, care a discutat cu ea în Lituania, unde este în exil.

ADVERTISING

"Strategia noastră este să ne organizăm mai bine, să punem o presiune constantă asupra regimului până când oamenii sunt gata să iasă din nou în stradă, poate în primăvară".

Activist şi blogger, soţul lui Tihanovskaia, Serghei, care şi-a anunţat intenţia de a candida, a fost încarcerat înainte de alegeri. Astfel că Tihanovskaia şi-a înregistrat în schimb candidatura.

Tihanovskaia a mai spus că se gândeşte în fiecare zi la întoarcerea în Belarus, de multe ori aproape de disperare când se gândeşte la viitor.

"Dar atunci îţi dai repede seama că nu poţi face asta dacă eşti un simbol, un lider naţional, nu poţi să renunţi", a spus ea.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇