Noi sporuri pentru judecători și asistenții judiciari: de suprasolicitare, de confidențialitate și condiții grele de muncă

Noi sporuri pentru judecători și asistenții judiciari: de suprasolicitare, de confidențialitate și condiții grele de muncă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Judecătorii de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, precum și asistenții judiciari beneficiază de mai multe sporuri, începând cu 30 octombrie, potrivit unui ordin semnat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Este vorba despre următoarele sporuri:

  • Spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din indemnizația de încadrare, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut
  • Spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% aplicat la indemnizația de încadrare
  • Spor pentru păstrarea confidențialității în procent de 5% aplicat la indemnizația lunară de încadrare
ADVERTISING

Cuantumul acestor sporuri se stabilește individual, astfel încât acesta să nu depășească nivelul acordat pentru luna decembrie 2022 și să se încadreze în prevederile art. 25 alin. (1) din Legea cadru nr. 153/2017, se arată în ordin.

Potrivit legii pensiilor speciale, promulgată de Klaus Iohannis luna trecută, magistrații se vor pensiona la 60 de ani abia din 2062.

În cazul vârstei minime de pensionare, aceasta va fi de 47 de ani și 4 luni în ianuarie 2024, dar doar cu condiția a 25 de ani vechime în specialitate, crescând anual cu câte patru luni, până când va ajunge la 60 de ani în 2062.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇