Nicuşor Dan spune că au plecat 25 de oameni din ”caracatiţa” lui Firea: Am avut sabotaje din partea companiilor dar, har Domnului, le-am mătrăşit

Nicuşor Dan spune că au plecat 25 de oameni din ”caracatiţa” lui Firea: Am avut sabotaje din partea companiilor dar, har Domnului, le-am mătrăşit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că din „caracatiţa” despre care vorbea în timpul campaniei electorale au plecat 25 de persoane.

El a menționat totodată că a avut de rezolvat multe „urgenţe” administrative şi că scopul său nu a fost acela de a-i viza pe oamenii fostei administraţii.

"În campania electorală am prezentat o - aşa am numit-o - caracatiţă. Din caracatiţa aceea au plecat 25 de oameni - din primărie, subordonate şi companiile din jurul primăriei. Bineînţeles că evaluarea managerială există, pentru că lucrăm cu oamenii aceştia şi ne putem da seama cine e competent, cine nu e competent.

ADVERTISING

Dar au fost atât de multe urgenţe, încât obiectivul meu nu a fost să mă duc înspre o persoană ca să scormonesc, să văd ce a făcut în trecut, ci de a stabiliza această instituţie, de a o face să funcţioneze.

Dacă în cursul acestei evaluări am găsit nişte lucruri, bineînţeles că am acţionat, dar n-a fost scopul acesta, cumva revanşard, de a mă duce împotriva oamenilor fostei administraţii, când urgenţele noastre erau, realmente, să nu ni se întrerupă gazul pentru neplată", a declarat edilul general, miercuri seara, pentru TVR 1.

”Am avut sabotaje din partea companiilor”

El a adăugat că prioritatea actuală o reprezintă demararea proiectelor, nu realizarea unor evaluări individuale.

ADVERTISING

"Evident că o să facem evaluările, numai că nici momentul de faţă nu este momentul pentru a face evaluări individuale. Mai avem de construit proiecte. Suntem stabili financiar, instituţia funcţionează, dar e mai important să dai drumul la nişte proiecte, decât să te duci să te uiţi la ce au făcut în trecut nişte oameni", a spus el.

Întrebat dacă s-a simţit vreodată sabotat, Nicuşor Dan a replicat: "Am avut sabotaje din partea companiilor, dar pe ele - har Domnului - le-am mătrăşit".

În septembrie 2020, înaintea alegerilor locale, Nicuşor Dan prezenta o listă cu angajaţi ai PMB, ai instituţiilor subordonate sau ai companiilor municipale, aflaţi în funcţii de conducere, despre care declara că principalul criteriu pentru care ocupă o poziţie publică importantă în administraţia bucureşteană nu îl reprezintă profesionalismul, ci relaţiile de rudenie.

ADVERTISING

Pe 27 septembrie 2021, într-un interviu pentru B1 TV, Nicuşor Dan preciza că actuala administraţie şi-a propus să desfiinţeze într-o primă etapă 16 companii municipale, cu 2.700 de angajaţi.

Citește și:

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google