A plecat Ludovic Orban, dar nu de tot.
O parte din PNL încă îl mai susţine, o parte din partid încă îl mai vrea. Tarabageala cu care s-a făcut remarcat, chestie pe care a ridicat-o la rang de politică de partid, a rămas.
A trecut cu nonşalanţă la încă premierul Cîţu, dovadă că năravul din fire politică are lecuire doar cu PNRR. Pentru că implementarea PNRR înseamnă reforme, termene, responsabilităţi, înseamnă muncă. De când le-a fost munca dragă politicienilor?
Va veni moţiunea de cenzură săptămâna viitoare, ce mai contează că va fi cea pe stil nou, a PSD, sau cea pe stil vechi, a AUR-USR. Ce mai contează dacă iar va găsi premierul vreo chichiţă ca să le mai atace la CCR ca să câştige timp.
Timpul ăsta pe care îl va câştiga va fi toxic pentru toată lumea şi cel mai toxic va fi pentru PNRR. Dar după expirarea timpului ăsta furat de la România va pleca şi Cîţu cu Vîlceanu al lui cu tot.
Ce se va întâmpla cu tarabageala moştenită de la domnul Orban?
Machiavelâcurile preşedintelui se vor dovedi mai puţin toxice dacă în locul lui Cîţu va veni un premier cu chef de muncă, ce va urca scările de la Palatul Victoria la braţ cu Ghinea. Un premier aidoma lui Stolojan din tinereţe sau aidoma lui Cioloş cel sacrificat de preşedintele Iohannis pe altarul PSD.
Adică unul care să nu ştie decât să citească PNRR şi să nu doarmă de grija termenelor din plan. Adică unul care să remanieze miniştrii doar pentru că nu şi-au făcut treaba lor scrisă în PNRR, nu pentru că nu au luat poziţia ghiocelului imediat ce şeful i-a cerut-o.
Aşa cum criza politică generată de nepriceperea politică a lui Cîţu a arătat tot răul latent din dotarea lui Cîţu, PNRR va fi turnesolul care va scoate la lumină calităţile şi defectele lucrătorilor din ministere, că or fi miniştri, că or fi secretari de stat, că or fi simpli scriptologi.
Că aşa va fi a dovedit-o PNRR încă dinainte de a se naşte, l-a ridicat la rang de om de neînlocuit pe Cristian Ghinea. Execuţia lui va cerne oamenii din ministere, pentru că termenele şi responsabilităţile exclud clevetirea, surpă susţinerea de partid şi cancerizează neprofesionalismul. Şi, vorba lui Murphy, va arăta cât de proşti sunt unii din şefii numiţi acolo.
Sigur că PNNR nu va fi executat în totalitate, iar preţul neimplementării sale va fi preţul plătit de societate pentru îmbunăţăţirea aparatului administrativ central. Aşa cum criza politică de acum este preţul plătit de societate pentru debarcarea lui Orban şi pentru debarcarea lui Cîţu. Măcar dacă cu atât ne vom alege, cu oameni profesionişti prin ministere, tot ar fi un câştig.
Dar nu văd vreo personalitate politică prin PNL-ul decimat la congres care să facă faţă cerinţelor ridicate de PNRR pentru poziţia de premier.
Din foştii sau actualii miniştri nu văd decât două persoane care s-ar califica, anume Kelemen Hunor pentru echilibru şi reţinere şi Cristian Ghinea, pentru pricepere şi putere de muncă. Dar niciunul dintre ei n-are vreo şansă, unul pentru că este ungur, celălalt pentru că este de la USR. Şi niciunul dintre cei doi nu-i este drag preşedintelui.
Varianta de pe cealaltă parte a drumului, variantă aproape imposibilă, adică un guvern PSD-USR, l-ar da pe domnul Dîncu premier, dar iarăşi sunt tentat să cred că varianta nu va conveni domnului Iohannis pentru că... pe-se-de.
Ca atare, suntem într-o adevărată criză de premieri politici, poate de aia domnul preşedinte încă tace, poate că pur şi simplu nu are o soluţie viabilă. Poate de aia îl susţine pe Cîţu şi acceptă tertipurile sale juridice, ca să mai obţină timp şi să facă evaluări. Dar evaluările făcute, vorba propagandei, cu Pahonţu-n coastă nu vor duce la nimic bun.
Ar fi cazul ca preşedintele să-i ceară lui Pahonţu o drujbă şi o scară ca să-şi mai ciuntească din orgoliu pentru a putea să recunoască: a băgat România-n gard şi e nevoie de consultări cu partidele şi cu societatea civilă la Cotroceni. Nu trebuie musai să aştepte sacrificarea ritualică a lui Cîţu de săptămâna viitoare, poate începe discuţiile de pe acum.
Şi uite aşa iese la lumină singura calitate a domnului Cîţu: este suficient de curajos să se bage în încurcături în care pare că n-are şanse, este destul de nebun ca să sară de la etajul 4 pe beton, ca şi cum ar plonja în apă. Dacă acest curaj nebun, de om obişnuit cu disperarea, ar fi dublat de o percepţie corectă a realităţii, poate că am avea omul potrivit.
Cred că singura variantă bună pentru situaţia actuală ar fi un tehnocrat care să nu aibă alta în cap decât implementarea PNRR, accesarea de fonduri europene şi investiţii în economie.
Un premier care să conducă România ca pe o corporaţie. Un premier atât de preocupat de starea economiei încât să nu îi pese de jocurile politice din partide. Un om care să accepte să îsi sacrifice viitorul pentru România, spun vorbe mari, dar aşa stau acum lucrurile.
Pentru că premierii politici nu vor avea puterea de a nu se lăsa furaţi de tarabageala perpetuată de Orban şi de Cîţu. Pentru că doar asta ştiu, asta au învăţat ei la şcoala usl-ului.
Varianta asta ar linişti apele în PNL şi ar asigura continuitatea partidului, pentru că ar minimiza riscul ruperii lui. Varianta asta ar putea asigura la un moment dat un congres pe bune, care să ne lase şi fără #echipapreanasolcâştigătoare şi care să nu dea şanse de revenire domnului Orban la şefia partidului.
Dar va avea puterea Iohannis să-l ferească pe premierul tehnocrat de lăcomia cleptocraţilor din PNL? Pentru că eu nu cred că PNDL 3 va potoli foamea bolnavă de parale a pletorei de partid.
Alegerile nehotărâte de anul trecut, încăpăţânarea lui Orban de a-şi juca viitorul politic contra lui Iohannis, ambiţia nefundamentată a lui Cîţu, orgoliul imens al preşedintelui de a fi #primuljucătoralţării altoite pe criza economică cauzată de atacul gazos al Rusiei la UE nu pot fi soluţionate politic decât într-o ţară stabilă politic şi economic.
Dar noi nu suntem Germania, pentru a ajunge măcar ca un land din ţara nemţească n-avem nevoie acum de umorile toxice ale politicienilor, avem nevoie de expertiza unui profesionist din domeniul economic. Ca generator de criză, e problema preşedintelui Iohannis să-l caute şi să-l găsească.
