Mita din contractele de la ASSMB a fost adusă într-o cutie de carton, cu mașina instituției. Interceptări DNA: "Ce avem aici? 20.000? Pentru?"

Mita din contractele de la ASSMB a fost adusă într-o cutie de carton, cu mașina instituției. Interceptări DNA: "Ce avem aici? 20.000? Pentru?"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cristian Plută, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, a adus cu maşina instituţiei o cutie de carton în care se afla parte din comisionul de 5% primit mită pentru favorizarea unor firme. El i-a propus șefei instituției, Oana Sivache, împărțirea mitei, însă aceasta l-a denunțat la DNA.

Sivache a sesizat problemele de corupţie din instituţie încă din 7 aprilie 2023, pe când era director adjunct, iar Plută era director general.

Judecătorii au autorizat în acest dosar mai multe mandate de supraveghere tehnică, astfel că s-au înregistrat multe conversaţii în care se vorbeşte despre mită, relatează Mediafax.

Sivache a devenit colaborator cu identitate reală, autorizat de procurorii DNA.

Referatul de arestare transmis la instanţă arată că Oana Sivache a declarat la DNA că a fost abordată, prima oară, de Plută, în februarie, referitor la "subiectul primirii unor sume de bani în legătură cu activităţile de serviciu". Atunci Plută era director general, iar Sivache adjuncta lui.

ADVERTISING

Cei doi au ieşit la un restaurant şi atunci Plută i-a spus că un anume Silviu Stănilă îi va ajuta "la soluţionarea (în mod favorabil) a contestaţiei formulate în referire la un acord-cadru de reparaţii curente pentru toate spitalele administrate de către ASSMB".

Plută i-a zis că urmează să primească un procent de 10%, nu i-a specificat dacă banii vor fi împărţiţi la doi sau la trei, iar banii vor fi primiţi în numerar. "Martora a specificat că Plută Cristian i-a transmis că intenţionează să-şi facă o casă", adaugă referatul de arestare.

În document se mai menționează că o parte din discuţii aveau loc la restaurante din Bucureşti, în maşinile ASSMB sau în Spitalul Colentina.

Printre achiziţiile publice în legătură cu care au fost comise infracţiuni de corupţie se află acordul cadru încheiat la data de 4 aprilie de către ASSMB cu asocierea Alpha Max Build-Avision Strategy Consulting, pe o perioadă de 4 ani, în valoare de 115.045.668,40 lei, având ca obiect "Execuţie lucrări de reparaţii, reabilităţi şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Mediale Bucureşti".

ADVERTISING

Potrivit declaraţiei martorei (Oana Sivache), dar şi înregistrărilor pe care aceasta le-a făcut, înţelegerea pe care a avut-o Silviu Stăncilă cu reprezentanţii firmelor era ca aceştia să ofere 5% din valoarea facturilor achitate de ASSMB, la scurt timp după plata facturilor.

Suma corespunzătoare procentului de 5% se împărțea la trei, între martora Oana Gabriela Sivache, Silviu Stăncilă şi Cristian Plută.

Silviu Stăncilă s-a înţeles pentru obţinerea sumelor de bani corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor plătite cu Alexandru-Paul Dumitru, asociat al SC Palex Construcţii Instalaţii SRL. Procurorii îl acuză pe Plută că ar fi primit peste 300.000 de lei de la Alexandru-Paul Dumitru.

Pe 4 septembrie, Oana Sivache s-a prezentat la sediul DNA şi a declarat că mai devreme în aceeaşi zi s-a dus la un restaurant împreună cu Cristian Plută, acum director general adjunct.

ADVERTISING

În timp ce se aflau la o masă pe terasa localului, Cristian Plută i-a comunicat că a primit banii pentru "obligaţiile de la plata facturilor pentru reparaţii curente" - comisionul de 5% din suma facturată fără TVA pentru lucrările de reparaţii realizate de societatea Alpha Max SA.

Plută i-a spus că a primit banii de la Silviu Stăncilă cu o zi în urmă şi că aceștia se aflau în autoturismul de serviciu, Dacia Duster, iar fiecăruia dintre cei trei îi revenea câte 20.000 de euro.

Oana Sivache le-a povestit anchetatorilor că, după întâlnirea de la restaurant, Cristian Plută a dus-o cu autoturismul de serviciu în zona blocului unde locuieşte. La destinaţie, acesta a deschis portbagajul şi i-a dat o cutie din carton. Ea a prezentat cutia anchetatorilor, iar aceștia au găsit în interior un plic din hârtie care conţinea suma de 100.000 de lei, în cinci pachete de 500 de bancnote de 200 lei.

Referatul cu propunerile de arestare conţine foarte multe interceptări. Iată un fragment din acestea:

"SIVACHE GABRIELA-OANA: Ce avem în pungă? 20.000? Pentru?

PLUTĂ CRISTIAN: Păi…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Eu am crezut că ţi i-a dat deja sau că urmează să-i dea.

PLUTĂ CRISTIAN: Hai, mă!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Nu!

PLUTĂ CRISTIAN: Eu las lucrurile să curgă elegant, şefa!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Da, mă, da’ hai că vorbim noi între noi acum. Vine omu’ cu 20.000 aici! Eu mă simt prost.

PLUTĂ CRISTIAN: …[neinteligibil]…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Deci fii atent că îmi bate inima! Nu, deci eu mă simt prost rău de tot. L-am mai şi …[cuvânt obscen]…

(...)

SIVACHE GABRIELA-OANA: Şi ăştia îi împărţim la 3? La 2? …[cuvânt obscen]… mea! Ai… nici aici nu putem să vorbim!?

PLUTĂ CRISTIAN: Nu te mai tu… Sunt ai tăi.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Ai mei? Păi, nu! Şi ai tăi?

PLUTĂ CRISTIAN: …[neinteligibil]…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Îi împărţim la 2.

PLUTĂ CRISTIAN: …[neinteligibil]…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Eşti… Dacă eşti de acord, îi împărţim la 2.

PLUTĂ CRISTIAN: …[râde]… Dacă îs de acord! Eşti tâmpită la cap!?

SIVACHE GABRIELA-OANA: Altfel, nu!

PLUTĂ CRISTIAN: O.K.!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Bine!"

Pe lângă mita de 300.000 de lei luată de la aceste firme, Cristian Plută e acuzat că ar fi primit în 19 iunie de la George Mirel Cristescu suma de 20.000 euro pentru că l-a sprijinit pe acesta să devină manager interimar la Spitalul Colentina din București. Potrivit DNA, cel care a intermediat această operațiune a fost tot Silviu Stăncilă.

Procurorii DNA i-au reţinut luni pentru 24 de ore pe:

  • Cristian Plută pentru luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii,
  • Silviu Stăncilă pentru instigare la dare de mită, complicitate la date de mită şi complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii,
  • Cristian George Mirel pentru dare de mită şi delapidare
  • Dumitru Alexandru Paul pentru dare de mită.

Marți, magistrații Curții de Apel București au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru Plută și Stăncilă. Managerul Spitalului Colentina, George-Mirel Cristescu, a fost plasat în arest la domiciliu. Dumitru Alexandru Paul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇