Mii de unguri au ieșit în stradă după suprimarea autonomiei Universităţii de Teatru şi Film

Mii de persoane au manifestat, duminică, la Budapesta pentru independenţa Universităţii de Teatru şi Film din Ungaria, după impunerea unui board numit de Guvern, despre care spun că va submina autonomia instituţiei.

Conducerea universităţii, unde au studiat mulţi dintre cei mai cunoscuţi regizori maghiari de teatru şi film, a demisionat lunea trecută în semn de protest faţă de schimbări, care i-au determinat de asemenea pe mai mulţi profesori de top să renunţe să mai predea, relatează Reuters.

Participanţii la marş au format un lanţ uman pe străzile din centrul Budapestei, după care mulţimea s-a adunat într-o piaţă din apropierea Parlamentului, cerând autonomie universitară şi libertate pentru educaţia artistică.

ADVERTISING

Susţinătorii premierului Viktor Orban afirmă de mult timp că este momentul pentru o schimbare în cultură spre valori conservatoare, pentru a pune capăt la ceea ce ei consideră a fi dominarea artelor în Ungaria de către persoane cu viziuni liberale şi de stânga.

Boardul ales al universităţii a demisionat lunea trecută după ce autonomia instituţiei de învăţământ a fost revocată de Guvern, iar marţi a fost înlocuit cu un board consultativ format din persoane apropiate de Orban şi de executivul său, potrivit DPA.

ADVERTISING

Attila Vidnyanszky, care a preluat conducerea noului board, este de asemenea manager la Teatrul Naţional şi apropiat al prim-ministrului. El este adeptul unei culturi ungare naţional-creştine.

Studenţii, care au ocupat universitatea în semn de protest începând de marţi, cer demisia lui Vidnyanszky şi revenirea boardului ales.

Vezi și: Protest pentru libertatea presei la Budapesta, după o demisie în masă la cel mai mare portal independent de știri (Foto&Video)

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇