Mihai Chirică a fost inculpat în dosarul de înşelăciune cu terenuri. Un fost arhitect şef în Primăria Iaşi şi un patron de ziar au fost reţinuţi

Mihai Chirică a fost inculpat în dosarul de înşelăciune cu terenuri. Un fost arhitect şef în Primăria Iaşi şi un patron de ziar au fost reţinuţi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mihai Chirica, edilul Iașiului, a fost inculpat în dosarul care vizează transferul faudulos al unui teren din centrul orașului, aparținând primăriei.

Edilul a fost audiat, luni, timp de mai multe ore, la DIICOT și va fi cercetat în stare de libertate, anunță Ziarul de Iași.

În schimb, patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore de procurori. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, este vorba despre un notar, un funcţionar public, Alexandru Mustiaţă - fostul arhitect şef din Primăria Iaşi şi Claudiu Asimionesei - patronul publicaţiei "Bună Ziua Iaşi".

ADVERTISING

Alte şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar, printre care doi notari, un avocat şi un fost viceprimar din Iaşi.

Amintim că procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un caz de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au descins şi la Primăria Iaşi.

Mai exact, spun procurorii, în 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat pentru a obține, în mod fraudulos, un teren din patrimoniul Primăriei Iaşi.

ADVERTISING

Au construit aici blocuri de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

Iată ce mai poți citi azi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇