Mai multe asociații profesionale ale magistraților solicită Consiliului Superior al Magistraturii să revină asupra cuantumului taxei de înscriere la concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii și la concursul de admitere în magistratură, precum și să stabilească perioade adecvate calendarului de concurs, în raport de deficitul grav de personal cu care se confruntă magistratura.
Asociațiile magistraților se plâng de faptul că taxa de înscriere la concurs a fost stabilită la suma de 1.400 lei, față de 650 lei, cât a fost în anul 2019 (ultimul an în care au mai fost organizate aceste concursuri), astfel că este mai mult decât dublă față de precedenta, fără ca această creștere să aibă o justificare evidentă, după cum se arată într-un comunicat remis spotmedia.ro.
O astfel de taxă, al cărei cuantum depășește venitul minim pe economie, poate fi un real impediment la înscrierea la aceste concursuri, în condițiile în care candidații sunt, în marea lor majoritate, persoane aflate la începutul carierei, iar un candidat care nu locuiește în București trebuie să suporte și numeroase alte cheltuieli (cazare, transport).
De asemenea, magistrații cer CSM să revină asupra calendarului de concurs, în sensul stabilirii unor perioade adecvate deficitului grav de personal cu care se confruntă magistratura.
Ei reclamă faptul că plenul CSM a stabilit ca cele două concursuri să se desfășoare aproximativ în aceeași perioadă, și anume iulie 2021-aprilie 2022, deși în anii trecuți durata a fost sensibil mai scurtă, și anume septembrie 2019-februarie 2020, respectiv iulie-octombrie 2018, iar, pe de altă parte, este de notorietate faptul că instanțele și parchetele se confruntă cu un deficit grav de personal.
Acest deficit a fost generat atât de faptul că în anul 2020 nu s-au organizat examene de admitere, cât și de numărul excepțional de mare de pensionări înregistrat în anul 2021.
În aceste condiții, o variantă de rezolvare a crizei de personal ar fi fost organizarea în următoarea perioadă de timp a mai multor concursuri – așa cum s-a procedat de altfel în trecut –, însă această variată devine impracticabilă din cauza calendarului de concurs.
Magistrații atrag atenția și asupra faptului că, deși este în al cincilea an de mandat, CSM nu a elaborat o strategie cuprinzătoare de gestionare a resurselor umane, și nici nu s-a preocupat să facă proiecții pe termen mediu și scurt ale evoluțiilor intrărilor și ieșirilor din sistem.
Mai mult, CSM nu a elaborat până în prezent raportul privind starea justiției pentru anul 2020 – raport care trebuie să conțină inclusiv date statistice privind posturile vacante din sistem – deși prevederile art. 38 alin. 6 din Legea nr. 317/2004 îi impuneau să elaboreze raportul până la data de 15 februarie a acestui an.
Comunicatul este semnat Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție.