Macron vorbește din nou despre negocieri de pace între Kiev și Moscova, înainte de o întrevedere cu Papa Francisc

Macron vorbește din nou despre negocieri de pace între Kiev și Moscova, înainte de o întrevedere cu Papa Francisc

„O pace este posibilă” în Ucraina atunci când ucrainenii „o vor decide”, a declarat duminică preşedintele francez Emmanuel Macron în deschiderea unui summit pentru pace la Roma, relatează France Presse.

„Să nu lăsăm ca pacea să fie astăzi capturată cumva de puterea rusă. O pace este posibilă, cea pe care o vor decide ei (ucrainenii) când ei o vor decide”, a adăugat el în cursul unui discurs în deschiderea acestui summit organizat de comunitatea Sant’Egidio.

Macron a justificat de asemenea sprijinul occidental acordat Kievului, "ca la un moment dat poporul ucrainean să poată alege pacea în termenii pe care el o va decide".

ADVERTISING

"Pacea se construieşte cu celălalt, care este inamic astăzi, în jurul unei mese", a estimat el, în faţa a sute de responsabili politici şi religioşi din lumea întreagă reuniţi pentru un summit de trei zile, organizat de comunitatea italiană Sant'Egidio.

Şeful statului francez a sosit duminică după-amiază la Roma şi va fi primit luni dimineaţă de papa Francisc pentru o audienţă privată la Vatican, a treia între cei doi lideri de la alegerea lui Emmanuel Macron ca preşedinte în 2017.

Macron îşi asumă misiunea de la începutul conflictului ucrainean în februarie de a continua să discute cu omologul său rus Vladimir Putin, spre deosebire de alţi lideri occidentali şi în special de preşedintele american Joe Biden.

ADVERTISING

El a mai pledat vineri la Bruxelles în favoarea revenirii Kievului şi Moscovei "la masa negocierilor" când aceasta va fi "acceptabil" pentru preşedintele Volodimir Zelenski, dar şi "cât mai curând posibil".

Le discours d'Emmanuel Macron au Vatican, en intégralité

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇