Liderii lumii se reunesc în Germania. Putin boicotează întâlnirea și se duce la simularea unui atac nuclear

Liderii lumii se reunesc în Germania. Putin boicotează întâlnirea și se duce la simularea unui atac nuclear
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderii lumii se reunesc în acest sfârșit de săptămână în Germania, la Conferința anuală de Securitate de la Munchen, unde agenda va fi dominată de criza ruso-ucraineană.

Vicepreședintele american Kamala Harris, secretarul de Stat Antony Blinken, șeful NATO, Jens Stoltenberg, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, sunt doar câțiva dintre cei care se vin la luxosul hotel Bayerischer Hof, potrivit The Guardian.

Rusia nu va trimite niciun reprezentant, o premieră a ultimilor ani, care arată încă o dată cât de mare e nivelul tensiunilor, alimentând temerile că o invazie ar putea avea loc zilele acestea.

ADVERTISING

Chiar și în vârful crizei din 2014, ce a culminat cu anexarea Crimeii, Rusia a fost reprezentată de ministrul de Externe Serghei Lavrov. Anul acesta, purtătorul de cuvânt al lui Lavrov, Maria Zakharova, a motivat că Occidentul și-a pierdut obiectivitatea, așa că Rusia nu are de ce să participe la discuții.

Joi, după ce separatiștii pro-ruși au început bombardamentele în Donbass, acuzând armata ucraineană că e cea care i-a provocat, președintele american Joe Biden a susținut o declarație de presă, în care a spus că invazia e foarte probabil să aibă loc zilele acestea. Kremlinul l-a acuzat de escalarea tensiunilor fără motiv.

ADVERTISING

Chiar dacă nu e prezent la Munchen, Biden va avea vineri o videoconferință cu aliații NATO pentru a discuta ultimele evoluții din Ucraina.

De cealaltă parte, dacă tot boicotează Conferința de la Munchen, Putin a ales să facă o nouă demonstrație de forță. El l-a primit vineri la Moscova pe președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko, pentru a discuta despre ”durata menținerii trupelor rusești”.

Peste 30.000 de soldați ruși au participat la exerciții militare comune cu Belarusul și până acum atât Putin, cât și Lukașenko au dat asigurări continuu că, după încheierea antrenamentelor, programată pentru duminică, trupele se vor întoarce la bazele lor. Acum, liderul belorus avansează termene nelimitate.

ADVERTISING

”Vom vedea ce decidem mâine”, a spus Lukașenko joi seară. ”Dacă e nevoie să menținem trupele rusești aici, pot sta oricât. E teritoriul nostru și noi decidem”, a adăugat el.

Pe lângă discuțiile de azi cu Lukașenko, Putin a anunțat și că duminică va participa personal la exercițiile militare din cadrul antrenamentelor anuale Grom, unde va avea loc inclusiv simularea unui atac nuclear.

Astfel de exerciții însă aveau loc de obicei în vară, dar anul acesta Rusia a ales să le devanseze.

Singurul dialog ruso-american de azi va fi între șeful Pentagonului, Loyd Austin, care se află într-o vizită în Polonia, și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇