Kovesi: Nu există ţări lipsite de corupţie. Este un risc ridicat de creştere a delictelor în Europa

Kovesi: Nu există ţări lipsite de corupţie. Este un risc ridicat de creştere a delictelor în Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sigură că ”nu există ţări lipsite de corupţie, şefa noului Parchet European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi, este ”foarte mândră” să joace rolul principal în ”momentul istoric” al inaugurării acestei noi instituţii europene pe 1 iunie.

Ea a avertizat asupra ”riscului ridicat” al delictelor legate de fondul european de redresare post-pandemie, scrie duminică agenţia spaniolă EFE, căreia Kovesi i-a acordat un interviu.

''Sunt foarte mândră să fiu primul procuror-şef european şi să iniţiez acest nou Parchet European anti-fraudă. Cred că începutul EPPO este un moment istoric'', a declarat Laura Codruţa Kovesi în interviul acordat prin videoconferinţă de la Luxemburg, sediul acestei noi instituţii europene.

ADVERTISING

Prin prisma experienţei sale, Kovesi nu crede că există ţări mai corupte decât altele, ''nu există ţări curate'', a spus ea, conform agenţiei spaniole de presă. ''Dacă avem bani europeni, în toate ţările membre vor fi cazuri, în toate ţările membre'', adaugă şefa instituţiei europene.

Creat pentru a investiga infracţiunile ce afectează bugetul UE, noul Parchet European este un ''instrument'' de ''protejare a intereselor noastre economice'', motiv pentru care ''trebuie să fie puternic, eficace şi eficient'', subliniază Kovesi.

Conform estimărilor sale, corupţia, deturnarea de fonduri şi frauda în multiplele sale forme provoacă bugetului UE pierderi anuale de circa 500 de milioane de euro.

ADVERTISING

Această hemoragie financiară s-ar putea accentua în contextul pandemiei, ale cărei efecte economice au determinat blocul comunitar să constituie, prin împrumuturi accesate de Comisia Europeană, respectivul fond de redresare din care statele membre pot accesa granturi şi credite în baza planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) aprobate de Comisie.

''Odată cu această mare cantitate de bani şi flexibilitate există un risc ridicat de creştere a delictelor în Europa, în special în sistemul de sănătate, agricultură, cercetare şi în contractele publice'', consideră şefa EPPO.

Cinci state membre ale UE nu participă în noul Parchet European

Pentru misiunea sa de identificare şi investigare a faptelor de corupţie, noua instituţie dispune de un buget anual de 44,9 milioane de euro.

ADVERTISING

''Avem bani pentru 140 de procurori'', precizează Kovesi, adăugând că este nevoie de asemenea de ''50 de experţi şi analişti financiari la Luxemburg'', având în vedere provocările ''efectuării investigaţiilor în 22 de state membre, cu 22 de coduri penale şi 22 de proceduri diferite''.

Ea a insistat că analiştii financiari sunt foarte importanţi, întrucât, pe lângă faptul că aceştia descoperă conexiunile între date, ei ajută în plus procurorii ''să identifice bunurile şi proprietăţile care pot fi puse sub sechestru''.

Cinci state membre ale UE, respectiv Polonia, Ungaria, Danemarca, Suedia şi Irlanda nu participă în noul Parchet European din ''decizie politică'', afirmă Kovesi.

Dar ea și-a manifestat speranţa că în cele din urmă vor fi convinse de Comisia Europeană să se alăture şi ele, în timp ce Finlanda şi Slovenia încă nu şi-au desemnat procurorii la EPPO.

Dacă în cazul Finlandei este vorba despre o schimbare legislativă, în cel al Sloveniei aceasta se întâmplă în urma deciziei guvernului condus de premierul conservator Janez Jansa de a anula procesul intern de alegere a celor doi procurori delegaţi ai Sloveniei.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇