Iubita lui Putin a fost pusă pe lista de sancțiuni a UE - surse. SUA au evitat-o

Iubita lui Putin a fost pusă pe lista de sancțiuni a UE - surse. SUA au evitat-o
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alina Kabaeva, considerată iubita președintelui rus Vladimir Putin, este inclusă în al şaselea pachet de sancţiuni pe care Uniunea Europeană îl pregătește împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei.

Două surse diplomatice au confirmat informația pentru CNN, precizând că Uniunea Europeană nu a semnat oficial proiectul de propunere. „În această fază unele nume pot fi scoase sau adăugate și este de așteptat să fie subiectul unor negocieri când sunt propuse noi sancțiuni”, a declarat o sursă din cadrul Comisiei Europene citată de postul american de televiziune.

"Au loc discuții. Nu e simplu, trebuie să așteptăm și să vedem", a spus vineri una dintre surse.

În aprilie, The Wall Street Journal a scris că oficialii americani analizează dacă Alina Kabaeva trebuie inclusă pe lista sancțiunilor impuse Rusiei de SUA, ținând cont că această decizie ar reprezenta o lovitură extremă pentru Putin și ar putea duce la escaladarea tensiunii în relația cu Kremlinul.

ADVERTISING

Încă un nume important pe "lista neagră"

Fostă campioană olimpică a Rusiei la gimnastică ritmică, renumită pentru flexibilitatea sa ieșită din comun și pentru implicarea într-un scandal internațional de dopaj, Kabaeva este bănuită de oficialii occidentali că s-ar implica în ascunderea activelor pe care Putin le deține în străinătate.

Potrivit surselor CNN, șeful Bisericii Ortodoxe a Rusiei, Patriarhul Kiril, se numără printre persoanele incluse în noul pachet de sancțiuni pregătit de UE.

De la invadarea Ucrainei, Uniunea Europeană a aplicat mai multe sancțiuni economice împotriva Rusiei.

Cea mai flexibilă femeie din Rusia

Kabaeva s-a născut în Uzbekistan și a renunțat la școală pentru a face gimnastică. La 21 de ani a obținut o medalie de aur la gimnastică ritmică la Olimpiada din 2004, de la Atena. A devenit o vedetă națională, câștigându-și popularitatea cu mișcările sale care i-au adus titlul de "cea mai flexibilă femeie din Rusia". Ea are în palmares 21 de medalii la campionatele europene, 14 medalii la cele mondiale si două medalii olimpice, inclusiv una de bronz la Sydney, în 2000.

ADVERTISING

În 2001, i-au fost retrase medaliile de la campionatul mondial de la Madrid, după ce a fost testată pozitiv pentru că a folosit un diuretic interzis.

Poziția Alinei Kabaeva în structura de putere de la Kremlin nu este cunoscută exact. Președintele rus, în vârstă de 69 de ani, nu și-a făcut niciodată publică relația cu Kabaeva (39 de ani).

Numele ei a fost menționat pentru prima dată pe site-ul Kremlinului în 2001. Putin a asistat atunci la un eveniment sportiv și a fost fotografiat cu Kabaeva, pe atunci în vârstă de 18 ani. Tabloidul rus Moskovski Korespondent scria în 2008 că Putin, care era căsătorit, și Kabaeva s-au logodit. După câteva zile, ziarul a fost închis de compania care îl edita, după ce Putin a negat nervos povestea.

În aceeași perioadă, Kabaeva s-a retras din gimnastică și a intrat în politică. A devenit deputat al partidului lui Putin, Rusia Unită, cu un salariu de 11 milioane de ruble, aproximativ 140.000 de dolari pe an.

ADVERTISING

În 2014, a părăsit Duma de Stat pentru postul de președinte al companiei New Media Group (NMG), care controlează cele mai importante instituții media de stat.

Numirea a fost făcută de Iuri Kovalciuk, proprietarul NMG și acționarul majoritar al Rossia Bank. Kabeva a primit aici un salariu anual de aproximativ 12 milioane de dolari, potrivit unor documente ale fiscului rus. Statele Unite au sancționat această bancă pe care au acuzat-o că este folosită de asociații lui Putin.

Pe 6 aprilie, cu puțin timp înainte de ultimul val de sancțiuni aplicat Rusiei, NMG a șters de pe site-ul său numele și fotografia Alinei Kabaeva.

Din 2013, fosta gimnastă și apropiații ei au cumpărat șase apartamente, două case și mai multe hectare de teren în cele mai exclusiviste regiuni ale Rusiei, conform datelor din registrul bunurilor imobiliare, Rosreestr.

Bunica ei, în vârstă de 87 de ani, mama și sora ei au ajuns să dețină mai multe proprietăți de lux, inclusiv o proprietate de 213 metri pătrați în Sankt Petersburg, apartamente de lux pe una dintre cele mai scumpe artere ale Moscovei și în stațiunea de lux Soci.

Zvonuri despre copilul lui Putin

Primele zvonuri despre o relație între Putin și Kabaeva au apărut în 2014, când ea a fost aleasă ca purtătoare a flăcării olimpice la Olimpiada de iarnă de la Soci. În presă s-a scris că Putin ar fi ales-o, dar acesta a declarat că nu s-a implicat în procesul de selecție.

Potrivit serviciilor de informații americane și europene, în 2015, Alina Kabaeva a călătorit în Elveția și a născut un copil al lui Putin la una dintre cele mai scumpe maternități din Europa, Sant’Anna, situată pe malul lacului Lugano.

Spionajul american are informații că în 2019 fosta sportivă a născut gemeni la Moscova. Când site-ul ziarului Moskovski Komsomoleț, deținut de unul dintre cei mai apropiați prieteni ai liderului de la Kremlin, a publicat o știre despre gemenii Alinei Kabaeva, textul a fost eliminat la scurt timp. Numele tatălui nu a fost făcut public.

Vladimir Putin a anunțat în 2013 că s-a despărțit de soția lui, fosta stewardesă a companiei Aeroflot cu care a fost căsătorit 30 de ani. Divorțul a fost finalizat după un an. Liderul rus are două fiice cu fosta soție, Ludmila Șrebneva - Katerina Tihonova (35 de ani) și Maria Voronțova (36 de ani), ambele incluse pe lista sancțiunilor impuse de SUA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇