Închisoare cu suspendare pentru elevii francezi implicați în decapitarea lui Samuel Paty

Închisoare cu suspendare pentru elevii francezi implicați în decapitarea lui Samuel Paty
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pedepse de la 14 luni cu suspendare şi până la şase luni de închisoare cu executarea şi purtarea unei brăţări electronice au fost pronunţate vineri, la Paris, împotriva celor foşti şase elevi judecaţi cu privire la implicarea lor în decapitarea profesorului Samuel Paty de către un tânăr jihadist în 2020.

Pedepsele au fost stabilite în funcţie de „gravitatea faptelor”, „personalitate” şi „evoluţie”, în contextul în care infracţiunile comise au fost „perfect stabilite”, anunţă tribunalul pentru minori în hotărâre, citită în şedinţă publică după două săptămâni de proces – cu uşile închise.

ADVERTISING

Procesul, care a durat două săptămâni, s-a încheiat vineri dimineaţa cu ultimele declaraţii ale tinerilor inculpaţi.

Completul s-a retras apoi să delibereze.

Procesul s-a desfăşurat în mod strict cu uşile închise, având în vedere vârsta mică a inculpaţilor la momentul faptelor - între 13 şi 15 ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇