Incendiu într-o clădire din New Delhi, soldat cu 27 de morţi (Video)

Incendiu într-o clădire din New Delhi, soldat cu 27 de morţi (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incendiu declanşat accidental, vineri, într-o clădire cu mai multe etaje din New Delhi s-a soldat cu 27 de morţi, au anunţat serviciile de intervenţie indiene.

„Focul a fost stins. Numărul total al morţilor este de 27. Operaţiuni de căutare sunt în curs”, a indicat un responsabil al pompierilor, potrivit AFP.

Etajul al treilea al imobilului nu a fost încă cercetat şi acolo ar putea fi descoperite alte cadavre, a informat canalul de televiziune CNN-News18, citându-l pe Atul Gard, de la pompierii din Delhi.

ADVERTISING

Peste 40 de persoane au suferit arsuri şi au fost spitalizate, potrivit presei.

Între 60 şi 70 de persoane au fost salvate din clădire, conform media locale, care citează poliţia.

Incendiul s-a declanşat, la primul etaj, într-un imobil comercial cu patru etaje din vestul New Delhi la sfârşitul după-amiezii. La etajul respectiv se aflau birourile unei întreprinderi de fabricare a camerelor de supraveghere şi a routerelor, a transmis NDTV, citând un responsabil al poliţiei.

ADVERTISING

Times of India a indicat că proprietarul imobilului a fost reţinut. Incendiile sunt frecvente în India din cauza practicilor deficitare în sectorul construcţiilor şi a nerespectării regulilor de securitate.

Capitala indiană, cu 20 milioane de locuitori, se confruntă în prezent cu un val de căldură, cu temperaturi de până la 46 de grade Celsius.

Premierul Narendra Modi a prezentat pe Twitter condoleanţe rudelor victimelor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇