Germania obligă companiile mari listate la bursă să aibă cel puțin o femeie în conducere

Germania obligă companiile mari listate la bursă să aibă cel puțin o femeie în conducere
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul Germaniei a aprobat, miercuri, o legislație care obligă companiile mai mari listate la bursă să aibă cel puțin o femeie în Consiliul de Administrație.

Decizia a fost luată după ani de dezbateri asupra acestei probleme, notează Reuters.

Legea se bazează pe o cotă de gen de 30% pentru Consiliile de Supraveghere introdusă în 2015 și se va aplica companiilor cotate la bursă, cu mai mult de trei membri în Consiliul de Administrație.

Măsura a fost de mult timp cerută de social-democrații de centru-stânga (SPD), dar creștin-democrații (partidul din care face parte Angela Merkel) s-au opus.

ADVERTISING

Cu toate acestea, cancelarul german și-a exprimat frustrarea că firmele se mișcă prea încet cu numirea femeilor în funcții de conducere.

"Această lege este o piatră de temelie. Vom avea mai multe femei în funcții de conducere", a declarat ministrul Familiei, Franziska Giffey (SPD).

”Ani de zile am observat că nu se fac multe schimbări în mod voluntar, iar progresul este foarte lent”, a comentat ea.

Legea afectează zeci de companii

Noua lege afectează aproximativ 70 de companii. Dintre acestea, aproximativ 30 nu au deloc femei în Consiliile lor de Administrație, au transmis ministerele germane ale Familiei și Justiției într-o declarație comună.

ADVERTISING

Procentul de femei din Consiliile de Supraveghere corporative a depășit pragul de 30% în 2017 și s-a situat la 35,2% în noiembrie 2020. În Consiliile de Administrație ale celor mai mari aproximativ 100 de companii listate, femeile au reprezentat doar 11,5% din funcții.

Legislația germană stabilește, de asemenea, reguli mai stricte privind egalitatea de gen pentru companiile controlate de Guvern. Astfel, companiile unde consiliile au mai mult de doi membri vor trebui să aibă cel puțin o femeie în CA.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇