Prima înregistrare a atacului unui rechin asupra unei țestoase. Broasca e departe de a fi neajutorată! (Video)

Prima înregistrare a atacului unui rechin asupra unei țestoase. Broasca e departe de a fi neajutorată! (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ai crede că în înfruntarea dintre o broască țestoasă și un rechin, prima nu are nicio șansă, așa lentă și sperioasă cum e. Realitatea e însă alta și tocmai a fost filmată de cercetătorii de la Institutul Harry Butler al Universității Murdoch și Departamentul de Biodiversitate din Australia de Vest (WA DBCA).

Filmarea momentului bătăliei pe viață și pe moarte a fost posibilă după ce broaștei i-a fost atașată o cameră pe spate. Totuși, oamenii de știință nu se așteptau la așa o surpriză, relatează IFL Science, care publică și încleștarea dintre cele două vietăți.

ADVERTISING

În loc să se ascundă în carapace sau să se facă de nevăzută, țestoasa se aruncă spre rechin cu mișcări agresive, care...

Posted by spotmedia.ro on Friday, January 8, 2021

Atacatorul este un rechin tigru, considerat drept cel mai periculos rechin din lume, după marele alb. Acești prădători gigantici pot măsura până la 5 metri lungime și vor încerca să mănânce aproape orice, de la alți rechini și broaște țestoase, până la gunoaie de pe fundul mării.

În videoclip se pot vedea o parte din spatele și capul țestoasei, în timp ce înoată. La un moment dat, se vede o parte din rechinul tigru, pregătit să o atace. În loc să se ascundă în carapace sau să se facă de nevăzută, țestoasa se aruncă spre rechin cu mișcări agresive, care par să dezarmeze fiorosul prădător.

ADVERTISING

Citește și Broască sau avocado? Cel mai ciudat amfibian trăiește în Africa de Sud și e complet la dispoziția femelei (Galerie foto)

În cele din urmă, țestoasa se retrage rapid, înotând spre fundul oceanului, pentru a găsi un loc în care să fie protejată.

Poate nu pare mult, dar oamenii de știință au fost uimiți de reacția țestoasei, care în niciun caz nu s-a comportat ca o victimă pasivă (așa cum, poate, era de așteptat, în fața unui astfel de prădător).

Vezi și Primul amfibian despre care s-a dovedit că trăiește în harem

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇