Germania a cheltuit 55.000 de euro pentru coafura și machiajul Angelei Merkel, după ce a părăsit funcția de cancelar

Germania a cheltuit 55.000 de euro pentru coafura și machiajul Angelei Merkel, după ce a părăsit funcția de cancelar

Guvernul german a cheltuit aproape 55.000 de euro pentru părul şi machiajul fostului cancelar Angela Merkel de când aceasta a părăsit funcţia, în 2021.

În ciuda faptului că a părăsit funcţia cea mai importantă din Germania în urmă cu aproape doi ani, Merkel continuă să trimită facturi guvernului federal pentru mai multe cheltuieli, potrivit documentelor obţinute de Tagesspiegel prin intermediul unei solicitări în baza legii privind libertatea de informare.

Merkel nu şi-a păstrat vechiul său make-up artist, ci se bazează acum pe un specialist nou în materie machiaj şi coafură, independent, care lucrează şi ca designer de modă şi are sediul în Berlin, relatează POLITICO.

ADVERTISING

Cancelaria plăteşte pentru coafura şi machiajul lui Merkel atât în cazul angajamentelor sale publice, cât şi pentru cele private. Până acum, ea a acumulat o factură de 17.200 de euro în 2023, pe lângă cei 37.780 de euro din 2022.

"Asumarea costurilor este legată de continuarea îndeplinirii unor sarcini oficiale - indiferent dacă acestea sunt publice sau nu", a declarat Cancelaria germană pentru Tagesspiegel.

Costurile în creştere ale serviciilor de coafură şi machiaj ale oficialilor au stârnit unele critici în trecut, preşedintele Asociaţiei Contribuabililor, Reiner Holznagel, afirmând că acestea ar trebui "reduse la minimul necesar şi, dacă este cazul, plătite în mod privat".

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Cât dă Olaf Scholz pe îngrijirea cosmetică

Nici actualul cancelar german Olaf Scholz nu face economie la cheltuielile pentru ieşirile sale publice, a relatat Tagesspiegel. Până acum, în acest an, Cancelaria a decontat 21.808 euro pentru cheltuieli legate de îngrijirea cosmetică, în timp ce în 2022 suma a ajuns la 39.910 euro.

Concluziile unei anchete parlamentare de la începutul acestui an arătaseră că cheltuielile pentru fotografi, frizeri şi artişti de machiaj au crescut la aproximativ 1,5 milioane de euro în primul an complet al guvernului Scholz, 2022.

ADVERTISING

Această factură a fost cu aproape 80% mai mare decât în 2021, ultimul an al guvernului Merkel, dar şi un an în care încă se manifesta pandemia cu restricţiile ei.

Săptămâna trecută, liderul landului Bavaria, Markus Söder, a ţinut prima pagină a ziarelor după ce s-a aflat că biroul său a cheltuit aproape 180.000 de euro pe fotografi independenţi numai în 2022. Factura s-a adăugat celor 36.000 de euro pe an cheltuiţi pentru un fotograf angajat permanent.

Cancelaria landului a declarat că angajează fotografi "în funcţie de ocazie, la un tarif orar sau zilnic convenit (...). Imaginile au fost realizate în scopuri de presă şi de relaţii publice şi pentru documentare", a precizat biroul de presă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇