Finlanda va intra într-o carantină pentru trei săptămâni, după ce Parlamentul a aprobat luni o propunere guvernamentală de închidere temporară a cafenelelor, barurilor şi restaurantelor, în încercarea de a limita răspândirea COVID-19.
”Restricţiile vizează reducerea la minimum a contactelor între persoane pentru a scădea numărul infecţiilor şi a păstra epidemia sub control”, a declarat în Parlament şefa guvernului, Sanna Marin, transmite dpa.
Preşedinele Sauli Niinisto a promulgat deja legea adoptată de legislativ în procedură rapidă.
Efectivă începând de marţi, carantina se va aplica în zonele unde fie răspândirea epidemiei se accelerează, fie există transmitere comunitară. De această măsură ar urma să fie afectate 15 dintre cele 19 regiuni ale Finlandei. În următoarele trei săptămâni, restaurantele vor putea să furnizeze în continuare mâncare la pachet.
În luna februarie, Finlanda şi alte cinci state membre ale Uniunii Europene au primit scrisori de notificare cu privire la impunerea unor restricţii de călătorie COVID-19 considerate disproporţionate. Executivul comunitar a indicat că a primit până în prezent răspunsuri din partea a trei ţări.
De la începutul pandemiei, Finlanda, ce are o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat peste 62.000 de cazuri de COVID-19, dintre care 770 decese.