Filmul intervenției de la Odorhei. Cum au fost găsiți cei 4 elevi prinși sub clădirea prăbușită

Filmul intervenției de la Odorhei. Cum au fost găsiți cei 4 elevi prinși sub clădirea prăbușită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Căpitanul Ioniţă Ionuţ, comandantul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, a explicat marți ce s-a întâmplat la Liceului Tamasi Aron și cum a decurs misiunea de salvare de luni după-amiază, când clădirea internatului s-a prăbuşit.

În clădire se aflau în jur de 45 – 50 de elevi. Cei mai mulţi au reuşit să iasă înainte de a se prăbuşi clădirea, dar 4 dintre ei nu s-au putut salva la timp.

Ionuţ Ioniţă a povestit, minut cu minut, cum a decurs operațiunea de salvare, din momentul în care s-a primit apelul prin 112 până când a fost extrasă ultima victimă, elevul care a murit strivit de dărâmături:

  • Ora 16:00 - „Am fost solicitaţi printr-un apel prin sistemul unic de apeluri de urgenţă, pentru a interveni în Odorheiu Secuiesc la un perete prăbuşit, la internatul liceului Tamas Aron”. 
  • Ora 16:01 - „Am plecat cu forţele, cu două autospeciale de stingere cu module de descarcerare, cu o ambulanţă SMURD şi cu o autospecială de comandă şi primă intervenţie cu 2 ofiţeri, 11 subofiţeri şi un soldat”.
  • Ora 16:04 - „Ajunşi acolo am constatat dimensiunea situaţiei de urgenţă produse, astfel că am suplimentat forţele cu un container de căutare-salvare din dotarea Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, care a ajuns în scurt timp la locul intervenţiei, nefiind o distanţă foarte mare. Am solicitat şi sprijinul serviciilor voluntare, pentru că ne-am dat seama că avem nevoie de forţe multe pentru degajarea acelui moloz şi dărâmăturilor, s-au suplimentat forţe şi din cadrul detaşamentului de pompieri Odorheiu Secuiesc, oameni, prin ridicarea capacităţii de intervenţie şi am suplimentat astfel numărul de subofiţeri care au participat şi am făcut o recunoaştere. Am luat măsuri de întrerupere a alimentării cu utilităţi a clădirii, de asemenea, pentru sprijinirea unor ziduri care nu mai prezentau siguranţă. După ce am luat nişte măsuri de siguranţă pentru salvatori, am început să degajăm acele dărâmături şi molozul, am luat legătura cu personalul de conducere din cadrul acelui internat să ne lămurim câte persoane ar putea fi înăuntru”.
  • Ora 16:20 - „Iniţial, în jur de 45-50 de elevi se aflau în clădire, dar aceştia s-au autoevacuat majoritatea, pentru că ei au sesizat că începe să se întâmple ceva. Din păcate, au rămas patru persoane care nu au mai putut ieşi. Astfel că noi, începând manevrele de căutare-salvare, am identificat pentru început prima victimă, în jurul orei 16:20. Am reuşit să facem absolut o linişte deplină, astfel încât să putem auzi de unde vin zgomotele, am reuşit să o extragem la ora 16:20, era conştientă, şi am predat-o echipajului SMURD din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, care i-a acordat primul ajutor şi apoi a fost transportată la Centrul de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Odorheiu Secuiesc”.
  • Au început să vină și forțele suplimentare, inclusiv din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, poliţia locală, poliţia naţională, cât şi echipajele de jandarmi care au asigurat şi perimetrul şi siguranţa. De asemenea ,a sosit un echipaj de la Salvamont cu un câine de căutare.
  • 16:50 - „Din cele spuse de prima victimă scoasă, cât am putut să luăm date de la ea, pentru că, vă daţi seama, era într-o stare de şoc, am aflat că mai sunt în zonă persoane astfel încât noi am continuat căutările. În jurul orei 16:50 am reuşit extragerea celei de-a doua victime, într-o stare de semiconştienţă. Am scos-o şi am predat-o echipajului SAJ, care i-a acordat primul ajutor şi a fost transportată şi ea la spital”.
  • 17:30 -  „Am continuat căutările şi după degajarea dărâmăturilor în alte locuri unde am mai presupus că ar putea fi victime, pentru că nu se mai putea menţine niciun fel de contact cu absolut nimeni de dedesubt. Am reuşit la ora 17:30 să identificăm şi să extragem o a treia victimă, care era din păcate inconştientă şi în stop cardio respirator. Am predat-o echipajului SAJ care a început manevrele de resuscitare și a răspuns la acestea. A fost dusă apoi spre spital“.
  • 19:00 - „Pentru cea de-a patra victimă numai am presupus doar cam unde ar putea fi, din discuţiile cu personalul din cadrul internatului. Doar ştiam că a patra victimă se afla în momentul prăbuşirii la parter, spre deosebire de celelalte trei care se aflau la etaj, astfel încât a fost mai greu să ajungem la a patra victimă, dar din datele pe care le-am avut am reuşit să identificăm oarecum zona în care s-ar putea afla. Am efectuat degajările de dărâmături şi moloz, şi în jurul orei 19:00 am ajuns la aceasta, dar din păcate era în stop cardio-respirator. Am predat-o echipajului medical, din păcate, la locul evenimentului s-a declarat decesul, nu s-a mai putut face nimic pentru acesta”. 
  • „Locul unde s-a aflat, la parter şi întreaga cantitate de dărâmături care au căzut pe el şi plafonul, pentru că s-a destabilizat un perete cu o lungime de circa 35 de metri, prăbuşindu-se şi antrenând după el şi plafonul dintre parter şi etaj, care era pe o suprafaţă de circa 200 de metri, el aflându-se acolo, din păcate, nu am putut să facem mai mult”.
ADVERTISING

Vă recomandăm şi analiza Războiul nostru nici sfânt, nici imperial, nici glorios

Comandantul Ioniță a lăudat „ajutorul impresionant” primit și de la alte instituții, dar și de la cetățeni. Toți cei care au răspuns apelului au respectat indicațiile pentru a nu-și pune ei siguranța în pericol și a eficientiza cât mai mult operațiunea de căutare.

„Când am cerut să se facă linişte - pentru că, vedeţi dvs, astfel de misiuni necesită totuşi o disciplină, pentru că ai nevoie din când în când să faci absolut linişte deplină pentru a putea asculta eventuale semne pe care le-ar putea transmite cei care sunt prinşi sub dărâmături -, într-adevăr, toată lumea era în deplină linişte atunci când dădeam semnalul.

Au existat într-adevăr şi riscuri la care au fost supuşi salvatorii, dar am încercat să le eliminăm prin a stabili oameni care să urmărească tot timpul punctele mai slabe sau instabile şi să putem da semnalul de retragere imediat. Îi felicit pe colegii mei, apreciez efortul depus, şi pe al celor care au venit în sprijin, până la urmă aceste eforturi au dat şansă unor copii”, a declarat pentru News.ro cpt Ionuț Ioniţă.

ADVERTISING

Cel care a murit este un băiat de 17 ani. A treia victimă extrasă are traumatisme severe, fiind intubată, iar celelalte două fete sunt conştiente şi au diverse traumatisme.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇