Experta ONU care a vorbit despre genocid în Gaza spune că a primit amenințări

Experta ONU care a vorbit despre genocid în Gaza spune că a primit amenințări
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Experta Naţiunilor Unite care a afirmat că există motive rezonabile să se creadă că Israelul a comis mai multe „acte de genocid” în Gaza a declarat miercuri că a primit „ameninţări”, dar a asigurat că nu vrea să demisioneze.

„Întotdeauna am fost atacată de la începutul mandatului meu” în 2022, a declarat raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, în timpul unei conferinţe de presă, relatează France Presse şi Reuters.

"Nu spun că este agreabil" şi "uneori primesc ameninţări, dar care până acum nu au necesitat măsuri de precauţie suplimentare", a spus experta, al cărei ultim raport a fost publicat luni.

ADVERTISING

Francesca Albanese, raportorul special pentru situaţia drepturilor omului în Cisiordania şi Gaza, a prezentat marţi Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU un raport intitulat "Anatomia unui genocid", pe care Israelul a declarat că îl "respinge în totalitate", aminteşte Reuters.

Albanese, care ocupă funcţia din 2022, nu a detaliat natura ameninţărilor şi nici nu a spus cine le-a emis.

Israelul i-a interzis intrarea în țară după comentarii care, potrivit autorităţilor israeliene, neagă caracterul "antisemit" al atacului comis de Hamas la 7 octombrie. Ea este susţinută de un număr mare de ţări, dar se află în centrul unei controverse, în timp ce unii observatori consideră că declaraţiile sale făcute presei sunt uneori prea puternice, notează AFP.

ADVERTISING

Experta, care este mandatată de Consiliul pentru Drepturile Omului dar nu se exprimă în numele organizaţiei, a afirmat că se află sub "presiune", dar a asigurat că acest lucru nu schimbă nimic în munca ei: "Aceasta mă exasperează, mă enervează desigur, dar mă împinge şi mai mult să nu cedez", a spus ea.

"S-ar putea să decid la un moment dat să mă retrag pur şi simplu pentru că am de asemenea o viaţă privată de care aş dori să mă bucur, dar nu va fi pentru că am fost demonizată sau maltratată", a mai spus dna Albanese.

ADVERTISING

Israelul a afirmat că raportul ei face parte dintr-o "campanie de subminare a creării şi existenţei însăşi a statului Israel", iar Statele Unite au declarat că "nu au niciun motiv să creadă că Israelul a comis acte de genocid în Gaza". Albanese a respins acuzaţia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇