Consiliul de Securitate al ONU va încerca din nou să adopte, luni, un text care să ceară o „încetare imediată a focului” în Gaza pe timpul Ramadanului.
Surse diplomatice au exprimat un anumit optimism în legătură cu rezultatul votului, în timp ce Washingtonul, care se opunea până acum sistematic acestui termen în rezoluţiile ONU, a dat semne de schimbare de ton faţă de aliatul său israelian, relatează AFP, care face o actualizare a situaţiei războiului dintre Israel şi Hamas.
Proiectul de rezoluţie a fost elaborat de membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, care au negociat tot weekendul cu Statele Unite pentru a încerca să evite un nou eşec.
"Ne aşteptăm, cu excepţia unor răsturnări de situaţie de ultim moment, ca rezoluţia să fie adoptată şi ca Statele Unite să nu voteze împotriva ei", a declarat duminică un diplomat pentru AFP.
Ultima versiune consultată duminică de AFP "cere o încetare imediată a focului pentru luna Ramadanului" - începută deja în urmă cu două săptămâni - care ar trebui "să ducă la o încetare a focului durabilă şi permanentă", şi "cere eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor".
Unii observatori au văzut în această decizie o schimbare substanţială a poziţiei Washingtonului, presat să îşi limiteze sprijinul pentru Israel într-un moment în care ofensiva israeliană a făcut peste 32.000 de victime în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas.
Vineri, Rusia şi China au opus veto unui proiect de rezoluţie american care sublinia "necesitatea" unei "încetări imediate a focului" în Gaza şi a negocierilor pentru eliberarea ostaticilor capturaţi în timpul atacului sângeros şi fără precedent al Hamas asupra teritoriul israelian din 7 octombrie.
Până acum, Statele Unite se opuneau sistematic termenului de "încetare a focului" în rezoluţiile ONU, blocând trei astfel de texte. Însă textul american respins nu cerea în mod explicit o încetare imediată a focului, folosind o formulare considerată ambiguă de către ţările arabe, China şi Rusia, care au denunţat "spectacolul ipocrit" al Statelor Unite.
UNRWA a primit interdicţie de a livra ajutoare
Între timp, în Gaza, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, UNRWA, a anunţat că Israelul i-a interzis să livreze orice ajutor alimentar în nordul teritoriului.
"În ciuda tragediei care se desfăşoară sub ochii noştri, autorităţile israeliene au informat ONU că nu vor mai aproba niciun convoi alimentar al Unrwa în nordul" Fâşiei Gaza, a anunţat directorul UNRWA, Philippe Lazzarini, într-o postare pe X, subliniind că agenţia rămâne "principala linie de salvare pentru refugiaţii palestinieni".
Agenţia, acuzată de autorităţile israeliene că "a colaborat cu Hamas", nu a mai putut, de fapt, să distribuie ajutoare în acest sector, unde riscul de foamete este cel mai mare, din 29 ianuarie, a explicat purtătoarea sa de cuvânt Juliette Touma.
Cu toate acestea, ea poate continua să facă acest lucru în partea de sud. "A împiedica UNRWA să aducă alimente înseamnă de fapt a refuza posibilitatea de supravieţuire a persoanelor care suferă de foame", a reacţionat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a cerut ca această decizie să fie revizuită "de urgenţă".
Interdicţia a fost impusă în timpul unei întâlniri, duminică, cu oficiali militari israelieni şi a fost impusă după două scrisori de refuz anterioare, a precizat Touma pentru AFP. Nu a fost dat niciun motiv, a precizat ea.