Polițiștii și procurorii au descins joi dimineață în Bragadiru, județul Ilfov, la locuința unui bărbat de 46 de ani suspectat de evaziune fiscală în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi vândut în România, între 2017 și 2018, peste 500 de autoturisme second-hand provenite din achiziții intracomunitare, producând un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei.
Administrator „de fapt” și venituri ascunse
Potrivit Poliției Capitalei, bărbatul era administrator „de fapt” al unei firme cu obiect de activitate „comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare”.
El este acuzat că ar fi omis să înregistreze în contabilitate veniturile obținute din vânzarea mașinilor second-hand, deși tranzacțiile au fost derulate pe teritoriul României.
Peste 23 de milioane de lei, nedeclarate la Fisc
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a precizat că inculpatul nu a declarat veniturile în șase declarații fiscale obligatorii (formular D300), însumând 23,7 milioane de lei. Suma provine din vânzarea a 514 autoturisme aduse din state membre UE.
În urma acestei omisiuni, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 4,4 milioane de lei, reprezentând TVA, la care se adaugă dobânzi și penalități de peste 20 de milioane de lei.
Control judiciar și sechestru pe bunuri
Procurorii au dispus punerea sub control judiciar a bărbatului pentru o perioadă de 60 de zile. Totodată, s-au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale, până la concurența sumei totale de 25,4 milioane de lei, echivalentul prejudiciului estimat de anchetatori.