Doi vloggeri riscă să fie deportaţi din Bali din cauza unei farse cu o mască de protecție (Video)

Doi vloggeri riscă să fie deportaţi din Bali din cauza unei farse cu o mască de protecție (Video)

Doi vloggeri, Josh Paler Lin și Leia Se, riscă să fie deportați din Bali după ce au realizat o farsă încălcând regulile locale cu privire la purtarea măstii de protecție.

În clip se vede cum Leia Se încearcă să intre într-un magazin alimentar fără să poarte mască de protecție, dar nu i se permite. Apoi, își pictează o mască pe față și intră în magazin, arată CNN.

Videoclipul a fost postat pe 22 aprilie pe Internet și a devenit viral. Lin are 3,4 milioane de abonați pe YouTube.

În Indonezia legea este foarte strictă cu privire la purtarea măștii de protecție. Poliția dă amenzi pentru prima abatere, iar străinii aflați la a doua abatere pot fi deportați.

ADVERTISING

Deși ar fi prima abatere a lui Lin și Se, videoclipul a atras atât de multă atenție, încât autoritățile le-au confiscat pașapoartele și urmează să ia o decizie. Lin se pare că este din Taiwan, dar locuieşte în Statele Unite, iar Se, cunoscută online drept Lisha, este cetăţean rus, potrivit unei declaraţii a poliţiei.

Lin a șters clipul de pe contul său.

Two influencers paints mask on face to enter Bali store in viral video - Josh Paler Lin & Leia Se

Apoi, a postat un video în care ei și avocatul lor își cer scuze pentru farsa realizată.

ADVERTISING

Indonezia a înregistrat 1.651.794 de cazuri de infectări cu coronavirus şi aproximativ 45.000 de decese.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

A.G.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇