Deţinuţi şi angajaţi ai Penitenciarului Oradea, voluntari la acţiunea de curăţare a unor zone din oraș (Foto)

Deţinuţi şi angajaţi ai Penitenciarului Oradea, voluntari la acţiunea de curăţare a unor zone din oraș (Foto)

La Oradea s-a derulat sâmbătă proiectul de ecologizare și igienizare a unor zone de pe raza localității, intitulat „Let’s Do It, Romania!”, la care au participat voluntar și 12 persoane private de libertate repartizate în regim deschis, alături de 25 de angajaţi ai Penitenciarului Oradea însoțiți de copiii lor.

”Proiectul ’Let’s Do It, Romania!’ este o acţiune socială care îşi propune să responsabilizeze cetăţenii şi autorităţile, în ceea ce priveşte gestiunea corectă a deşeurilor şi aplicarea legislaţiei de mediu, precum şi curăţarea arealelor naturale de pe teritoriul întregii ţări, într-o singură zi.

ADVERTISING

Prin participarea voluntară a persoanelor private de libertate la această acţiune se urmăreşte implicarea efectivă a penitenciarului în viaţa comunităţii, astfel încât să devină o parte activă a acesteia, pentru a facilita demersurile de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, respectiv adoptarea unor modele prosociale de comportament de către acestea”, se arată într-un comunicat remis presei de Penitenciarul Oradea.

Acțiunea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului încheiat atât la nivel local, cât şi naţional, între Penitenciarul Oradea- Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia "Viitorul în zori", în cadrul campaniei de curăţenie naţionale "Let's do it, Romania", în care sunt implicate majoritatea unităţilor penitenciare din ţară, mai precizează sursa citată.

Astãzi, 18 Septembrie 2021 - World CleanUp Day, Oradea si judetul Bihor sunt ceva mai curate si ecologizate!Felicitãri...

Publicată de Let's do it Bihor pe Sâmbătă, 18 septembrie 2021

Află mai multe despre alte acțiuni de voluntariat:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇