Declic dă în judecată CSM pentru numirea Liei Savonea la șefia Înaltei Curți

Declic dă în judecată CSM pentru numirea Liei Savonea la șefia Înaltei Curți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comunitatea civică Declic a anunțat, joi, că va ataca în instanță procedura prin care Lia Savonea a fost numită în fruntea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), invocând nereguli grave și presiuni asupra independenței Justiției.

Organizația acuză Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) că a declanșat prematur procesul de desemnare, cu aproape trei luni înainte de termenul legal prevăzut de Legea 303/2022.

Demersul vine în urma unei petiții semnate de aproape 69.000 de cetățeni și a unui chestionar intern, în care 97% dintre respondenți au susținut continuarea acțiunii în justiție.

„Cetățenii au fost foarte clari: nu mai acceptă complicitatea și tăcerea. Legea a fost încălcată, iar consecințele pot fi grave pentru independența justiției”, a declarat Tudor Brădățan, directorul executiv al Declic.

Acuzații privind influențarea justiției

Potrivit Declic, numirea Liei Savonea ridică probleme nu doar de legalitate, ci și de integritate. În calitate de președinte ÎCCJ, Savonea va avea un rol esențial în configurarea completurilor de 5 judecători, care soluționează dosare sensibile de corupție.

Mai mult, ea va influența decizii interpretative cu impact major asupra jurisprudenței în domenii precum anticorupția, drepturile sociale și protecția mediului.

Declic susține că Secția pentru judecători a CSM a lansat procedura la doar câteva ore după anunțarea rezultatului alegerilor prezidențiale, deși legea permite acest pas doar cu maximum 60 de zile înainte de expirarea mandatului în curs. Mandatul actualei președinte a ÎCCJ, Corina Corbu, se încheie în a doua jumătate a lunii septembrie.

Profilul Liei Savonea

Lia Savonea a fost numită judecător la ÎCCJ - Secția Penală în 2023, după ce a condus Curtea de Apel București.

A fost membră a CSM în legislatura anterioară, inclusiv președintă a Consiliului în 2019.

Lia Savonea a luat mai multe decizii controversate, printre care și declararea ca neconform a rechizitoriului din dosarul „Revoluției” în care este judecat Ion Iliescu, dar și rejudecarea cazului în care Mario Iorgulescu avea o condamnare definitivă de 13 ani și 8 luni închisoare, după ce a condus mașina beat și drogat și a omorât un alt șofer.

Decizia de numire la vârful ÎCCJ a fost luată luni cu nouă voturi „pentru” și unul „împotrivă”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇