Cinci state vor să interzică accesul turiștilor ruși, indiferent de ce decide UE: Țara lor desfăşoară un genocid!

Cinci state vor să interzică accesul turiștilor ruși, indiferent de ce decide UE: Țara lor desfăşoară un genocid!

Turiştilor ruşi li s-ar putea interzice intrarea în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Finlanda dacă Uniunea Europeană nu adoptă o interdicţie la nivelul întregului bloc, potrivit ministrului lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să introducă o interdicţie de călătorie pentru turiştii ruşi, argumentând că „cea mai importantă sancţiune” a fost „închiderea graniţelor, pentru că ruşii iau pământul altcuiva”.

Apelul liderului ucrainean a fost susţinut de mai mulţi lideri ai UE, inclusiv de premierul finlandez, Sanna Marin, şi de omologul său eston, Kaja Kallas.

ADVERTISING

Ruşilor nu ar trebui să li se permită să intre în UE în timp ce ţara lor „desfăşoară un genocid”, a declarat Landsbergis reporterilor, marţi, la Vilnius.

„Am vorbit cu miniştri din toate aceste ţări... Nu văd prea multe diferenţe din punct de vedere politic”, a mai subliniat el.

Statele Unite au respins, luni, cererea Ucrainei referitoare la o interdicţie a vizelor temporare de muncă pentru ruşi, pe motiv că administraţia Biden a impus deja restricţii de viză oficialilor de la Kremlin. În schimb, Washingtonul se va concentra pe identificarea celor implicaţi în invazia Rusiei în Ucraina şi îi va trage la răspundere.

ADVERTISING

„SUA nu ar dori să închidă căile către refugiu şi siguranţă pentru disidenţii Rusiei sau pentru alţii care sunt vulnerabili la încălcarea drepturilor omului”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Ziua 181 de război. Rusia adoptă politica „fără milă”, temeri pentru soarta eroilor de la Azovstal, prețuri istorice la energie

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇