De ce rușii nu mai fac plajă în Grecia?

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA. Războiul din Ucraina are un impact asupra turismului european, dar nu aduce nici pe departe cu cataclismul descris de oficialii de la Moscova, care susțineau în primăvară că Grecia și Turcia vor da faliment fără ruși. În locul lor au venit, în acest an, mai mulți germani, francezi și britanici.
De ce rușii nu mai fac plajă în Grecia?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • La sfârșitul lunii iunie, Moscova a expulzat 8 diplomați greci, acuzându-i de spionaj.
  • Ambasadorul rus la Atena: În acest an, practic, niciun rus nu va face turism în Grecia.
  • 18 miliarde de euro vor încasa grecii în 2022 de la cele 33 de milioane de persoane venite să-și petreacă vacanța pe plajele însorite ale Mediteranei.
  • În Creta, cea mai mare insulă grecească, nimeni nu le simte lipsa turiștilor ruși. Destinația, foarte populară pentru europeni, nu a înregistrat nicio pierdere provocată de Moscova.
  • Cu mai bine de o lună înainte de încheierea sezonului, sunt indicii solide că în Grecia numărul sosirilor a fost mare, mai ales datorită celor doi ani de pandemie în care oamenii n-au putut călători.

Cei care au fost în vacanță în Grecia în această vară au fost surprinși să descopere un număr mare de turiști, dar lipseau cei mai enervanți dintre ei – rușii.

Gălăgioși, deplasându-se în grupuri mari, aruncând cu bani în stânga și-n dreapta, luând cu asalt magazinele de haine, conducând cele mai scumpe mașini, deveniseră o atracție exotică printre ceilalți turiști, dar în acest sezon au dispărut din peisajul cosmopolit al celor care-și petrec concediul în Grecia.

ADVERTISING

Industria ospitalității din această țară a reușit cumva să suplinească pierderile provocate de absența celor mai cheltuitori clienți datorită diversității ofertelor, a sezonului lung și a calității serviciilor.

300.000 de ruși n-au mai venit doar în luna mai în Grecia, conform unui studiu realizat de Statista.

Amenințările oficialilor ruși nu s-au adeverit

„Nu e nicio exagerare dacă spunem că în acest an, practic, niciun rus nu va face turism în Grecia”, a declarat Andrei Maslov, ambasadorul Rusiei la Atena.

S-a ajuns în această situație din cauză că guvernul grec condus de Kiriakos Misotakis a criticat dur invazia Rusiei în Ucraina, dar și pentru că, la sfârșitul lunii iunie, Moscova a expulzat 8 diplomați greci, acuzându-i de spionaj.

Ambasadorul rus din Atena a descris situația lipsei turiștilor ruși din Grecia ca pe un cataclism pentru economia acestei țări, dar în realitate pierderile au fost compensate prin sosirea mai multor europeni.

„Pot să spun că marile lanțuri hoteliere din Grecia, care s-au orientat într-o măsură mare către piața rusă în ultimii ani, suferă pierderi uriașe în absența turiștilor noștri”, a mai declarat ambasadorul Andrei Maslov, citat de agenția Tass.

Contrar celor spuse de oficialul Kremlinului, în acest an pierderile generate de absența turiștilor ruși sunt o picătură într-un ocean de bani.

18 miliarde de euro vor încasa grecii de la cele 33 de milioane de persoane venite să-și petreacă vacanța pe plajele însorite ale Mediteranei.

Conform unui raport publicat de Greek Reporter, încasările din 2022 vor atinge 90% din cele ale anului 2019, înainte de pandemie.  

“… șase destinații turistice din Grecia se află în primele zece rezervări de călătorii din întreaga Europă pentru al treilea trimestru al anului 2022, adică în lunile iulie, august și septembrie”, se arată într-un studiu World Travel Market.

Creșterea prețurilor, o problemă pentru hotelierii din Creta, nu rușii

În Creta, cea mai mare insulă grecească, nimeni nu le simte lipsa turiștilor ruși. Destinația, foarte populară pentru europeni, nu a înregistrat nicio pierdere provocată de Moscova.

ResortGreciaSM
Piscina unui sat de vacanță din Creta - Foto: Spotmedia.ro

În ciuda știrilor alarmiste din primăvară, sosirile în Creta au atins nivelul înregistrat înainte de pandemie.

“Rezervările anulate din Rusia și Ucraina nu au avut niciun efect asupra pieței turistice din Creta”, se arată într-un studiu realizat de Instiute of Vocational Training, Heraklion, Creta. 

De fapt, marea problemă a turismului din Grecia în acest an a fost inflația înregistrată la nivelul întregului continent. 

Creșterea costurilor a pus presiune pe hotelieri, pe proprietarii de pensiuni și de restaurante care au încercat să țină prețurile cât mai jos posibil pentru a nu alunga turiștii.

„Pentru a compensa lipsa rușilor, asociația hotelieră a Greciei a atras activ persoane din alte țări, precum Marea Britanie, Germania și Israel. Dar majoritatea cetățenilor acestor state par să nu mai aibă suficiente resurse financiare pentru plata vacanțelor”, se arată într-o analiză a companiei de turism TRT World.

Cu mai bine de o lună înainte de încheierea sezonului, sunt indicii solide că în Grecia numărul sosirilor a fost mare, mai ales datorită celor doi ani de pandemie în care oamenii n-au putut călători și care, în această vară, au făcut tot posibilul să plece în vacanță.

Dacă războiul din Ucraina continuă, iar situația financiară a europenilor se va deteriora și mai mult, turismul local va avea mult de suferit.

Antalya, o vară fără vodcă

Cea mai afectată țară de absența rușilor e Turcia. Peste 2 milioane de vacanțe în Antalya au fost anulate de la începutul războiului, conform studiului citat.

Recep Erdogan, președintele Turciei, are o relație apropiată cu Vladimir Putin. Industria ospitalității din această țară s-a orientat către ruși în urmă cu peste un deceniu, ridicând hoteluri și reședințe de vacanță pe profilul de consum al acestora.

HotelAntalyaTurcia
Hotel din Antalya, construit pe gustul rușilor - Foto: Delphin Diva Premier

Agențiile din Turcia aveau oferte speciale pentru Rusia, zboruri charter, dar și servicii asociate, cum ar fi linii de autocar locale, excursii dedicate, magazine specializate în bijuterii, blănuri și alte produse scumpe, apreciate de ruși.

Toate aceste oferte au rămas valabile, dar marea problemă e că rușii nu mai au bani să-și plătească vacanțele din cauza sancțiunilor.

La sfârșitul lunii iulie, doar 43% din numărul de turiști ruși înregistrați în 2019 intraseră în Turcia, dar autoritățile de la Ankara speră să recupereze în august și septembrie, ceea ce e puțin probabil.

Perioada post-pandemică a crescut apetitul pentru călătorii și vacanțe, astfel că per total și Turcia, cu toate pierderile înregistrate pe piața din Rusia, va avea o scădere a numărului de intrări în 2022 de doar 9 procente față de 2019.

Dar problemele pentru rușii care vor să călătorească abia încep. La nivelul statelor europene este un puternic curent de opinie cu privire la stoparea acordării vizelor.

Danemarca și Finlanda au decis deja să nu mai accepte turiști din Rusia, iar în parlamentul din Germania se dezbate o astfel de propunere legislativă.

Dacă o astfel de hotărâre se va lua la nivelul Uniunii Europene, Vladimir Putin va fi în situația de a-și fi izolat cetățenii de restul lumii. 

Decizia ar avantaja Turcia, care nu e membră UE, și poate continua să primească ruși, în timp ce autoritățile din Grecia și Cipru vor trebui să se orienteze spre alte piețe, dar deteriorarea situației financiare a rușilor va rămâne o provocare pentru operatorii din Turcia.

Războiul din Ucraina are un impact major asupra turismului european, ponderat în acest an de dorința oamenilor de a călători după ridicarea restricțiilor din pandemie. 

Inflația și continuarea conflictului sunt cele două mari amenințări care planează asupra acestei industrii atât de importante pentru statele din sudul continentului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇