Fenomenul românesc pe plajă în Grecia. Pata de ulei

Fenomenul românesc pe plajă în Grecia. Pata de ulei

De 14 ani, cu doar trei excepții, marea pentru mine înseamnă același loc din Grecia, o fidelitate determinată de pacea decuplării pe care mi-o garanta. O căsuță foarte mică, rustică și minimal dotată, într-o curte cu lămâi, măslini și un smochin imens, îmi da șansa ne-vecinătăților.

O plajă micuță, într-un fel de golf, mai mereu pustie - pentru că oaspeții pensiunilor de lux de la limita ei preferă în majoritate plaja mare, consacrată a zonei sau să plece cu bărcile spre plaje izolate – îmi dădea șansă solitudinii și a liniștii totale, acompaniată doar de foșnetul marii și concertul a mii de cosași ascunși în vegetația bogată.

Fără telefon, fără tabletă, doar cu cărți, este locul perfect pentru desprinderea perfectă de lume. În 14 ani, nimănui nu i-a dat prin cap să strice această atmosferă. Cine voia zgomot și agitație se ducea să o caute. Până anul acesta.

Într-una dintre pensiunile de pe marginea plajei s-a cazat un grup mare de români. Cel puțin 15, cu vârste între 40 și 50 de ani. Au pus stăpânire pe foișorul aflat chiar la limita nisipului, unde bărbații stăteau toată ziua, turnau în ei și jucau mai ales table.

La un moment dat s-au apucat de grătar și din foișor plaja a fost izbită în plin și la volum maxim de „Eu vara nu dorm”. Concertul a continuat cu Dan Spătaru – „Drumurile noastre”, muzică de club, populară neaoșă cu dansul aferent, niște lăutărească și apoi muzica sârbească (ceea ce combinat cu anumite expresii folosite sugerează că persoanele erau dintr-o zonă de graniță cu Serbia).

Cei din foișor răcneau cât îi țineau plămânii, ca să acopere și muzica, și distanța, la cei din apa. Cei din apa răcneau la cei din foișor.

În față protestelor mele au oprit muzica, dar s-au mutat toți în apă, unde și-au scos pantalonii, i-au învârtit deasupra capului cu urlele, chiote și niște obscenități misogine, deși erau și partenerele lor acolo, care păreau însă să se distreze de minune.

Pe plajă mai erau o familie de bulgari, alți români și niște greci care au privit spectacolul stupefiați. Ceva s-a întâmplat se pare, însă, în pensiune, cum spuneam una spre zona de lux. L-am văzut pe patron, un avocat, în curte. A doua zi au continuat să toarne în ei în foișor, dar într-o liniște ușor deprimată. Apoi au plecat.

La plaja de care vă povestesc se ajunge pe o alee betonată, destul de largă, străjuită de cactuși și leandri, interzisă explicit, cu semnul vizibil, accesului auto. Excepție fac numai cei care trebuie să ajungă cât mai aproape de mal cu mari dispozitive pentru sporturi nautice.

Dar ei fie descarcă și apoi duc mașina în altă parte, fie o parchează în așa fel încât să deranjeze cât mai puțin.

Într-o zi însă un timișorean s-a gândit că e bine să-și lase mașina parcată în așa fel încât să blocheze aproape total intrarea pe plajă. Ca să nu facă nici trei pași din mașină până pe nisip. Dacă nu era acolo și niște stuf, probabil că se ducea cu ea până la apă.

Mai târziu, cei care ieșeau de pe plajă cu vreo umbrelă și vreo saltea se strecurau între mașină și stuf.

Din mașină au coborât doi adulți și doi copii. S-au așezat fără jena pe șezlongurile uneia dintre pensiuni, crezând, probabil, că cineva le-a așezat acolo pentru folosința gratuită a oricui trece prin zonă.

Au început să zbiere unii la alții și la telefon, copilul s-a dus în apă să  prindă pești și răcnea la fiecare insucces. Mama fuma țigară de la țigară pe care le arunca apoi în nisip. După care copiii au intrat în curtea pensiunii (fără gard pentru că până acum nici nu a fost nevoie de așa ceva) și s-au servit cu jucăriile de plajă de acolo: saltele, pistoale cu apă etc.

Cu jumătate de gură, tatăl le-a spus că totuși poate nu ar trebui să le ia, că sunt ale pensiunii, copiii au ripostat: să vină să ne bată! Și tatăl s-a gândit că argumentul e valid, așa că a abandonat.

O altă doamnă, tot româncă, și-a lasă copilul de vreun an în fundul gol pe plajă, un obicei pe care nu îl au decât românii, alți copii goi pe plajă nu am văzut. Mai mult, îl privea tandru cum făcea pipi cu boltă în apa mării.

Ce concluzii ar fi de tras? Cel puțin două.

1.Să nu ne mirăm de imaginea noastră externă proastă, chiar dacă ne credem buricul lumii, dacii liberi, centrul energetic al planetei, deținătorii spiritualității supreme.

Departe de mine gândul că toți românii sunt la fel. Cu siguranță nu sunt. De altfel, am împărțit în acești ani plaja cu din ce în ce mai mulți de la an la an, în mare parte oameni în regulă cu care ne respectam reciproc inimitatea și nevoia de solitudine.

Dar cei tăcuți, discreți, educați, nu se aud. Pot fi orice nație. Cei stridenți, grobieni sar în evidență cu tot cu cetățenia lor. Și creează mai mult imaginea nației decât ceilalți.

2. Ceea ce pe o plajă civilizata și pustie sare în ochi, prin comparație, este banalitatea cotidiană din România pe stradă, în mijloacele de transport, în blocuri și uneori chiar la serviciu.

N-o mai realizăm în toată toxicitatea ei extremă, așa cum nu realizăm cât de populat din toate punctele de vedere și insuportabil e Bucureștiul decât după ce îl părăsim o vreme.

Tolerăm nesimțirea, lipsa de educație, vulgaritatea, ne retragem în fața lor ca în fața fatalității sau îngroziți de reacția pe care ne-am putea-o atrage și le lăsăm să se extindă ca o pată de ulei. Au devenit mediul în care ne străduim să trăim și care, ne place sau nu, definește România și ne etichetează pe toți, meritat sau nu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇